Educația la răscruce – cea mai recentă ediție a Revistei CARIERE
Pandemia de coronavirus a transformat complet lumea și a pus la grea încercare întregul sistem și ordinea lui. Iar transformările se văd și se resimt din plin: pe piața muncii, în educație și cultură, în comportamente și rutine, în modul în care învățăm și comunicăm.
Șocul însă poate fi unul revoluționar. Pentru că, dacă ne uităm în istorie, cele mai mari evoluții și revoluții – tehnologice, industriale, psihologice, spirituale – au ca punct de plecare perioadele de criză.
De aceea, dincolo de investițiile necesare pentru a atenua impactul sanitar, social și economic, este imperativ necesar ca prioritățile în materie de investiții să acorde o importanță crucială educației și formării.
Pentru un rezultat decisiv însă, educația trebuie să se dezvolte pe patru piloni importanți: educația formală, temelia pusă de școală, formarea profesională, asigurată printr-o alianță strategică dintre școală și mediul privat, organizațională, garantată de fiecare angajator prin programe de dezvoltare în carieră, și personală, ce ține strict de dorința fiecăruia dintre noi de a evolua. Piloni care, în contextul actual, trebuie și ei replantați în fundația viitorului, tehnologizați, digitalizați, readaptați noilor realități.
Cui îi revine responsabilitatea pentru consolidarea (sau reconfigurarea) celor 4 piloni ai educației și ce avem de făcut?
La aceste întrebări, dar și la multe altele, veți găsi răspunsuri în ediția 267 a Revistei CARIERE.
Iată ce puteți citi!
Ca de fiecare dată, pagina de start este alocată editorialului. În prezenta ediție, Redactorul-Șef al publicației, Cati Lupașcu, vorbește despre școala românească și provocarea la care a fost supusă de criza coronavirus.
Școala traversează un moment crucial, scrie ea, are în față două drumuri și stă în puterea noastră să alegem calea pe care vrem s-o urmeze. Dar, cel mai important, crede autoarea, ”Dacă tot ne repoziționăm la capătul pistei, bine ar fi să ne alegem ghizi profesori conștienți de menirea și importanța lor. De puterea schimbării, de tot ceea ce le dă dreptul să nu se plece nici în fața împăratului”.
Cine este inamicul zilei de mâine și cum se prefigurează câteva portrete de lideri ai viitorului aflați din excelenta analiză a rubricii ”Noua cultură a muncii”, ce poartă semnătura lui Dorin Bodea, Founder & General Manager Mentor’ Search.
”Povestea unui inginer român și drumul lui către elita mondială IT” este interviul pe care vi-l propunem în rubrica Work Life Choices, un proiect special despre oameni speciali, susținut de Revista CARIERE și Ascendis. Invitatul acestei ediții este Bogdan Tudosoiu, partener Modcam, firmă recent cumpărată de gigantul Cisco.
Vrei să te implici, să dai o mână de ajutor școlii românești și copiilor din mediul rural, dar încă nu știi cum? Nimic mai simplu! Cu un simplu SMS la 8846, cu textul ”Educație” devii parte a campaniei ”Școala din valiză” susținută de Fundația Vodafone. Toate detaliile le găsești la paginile 16 – 18.
Perspectiva învățării continue și strategia de punere în practică a acestui concept, (Life-long learning) în interiorul Grupului Bosch este următorul articol pe care vi-l propunem. Și tot din interiorul marilor organizații vă povestim despre SWOW – smart way of working, un mod de lucru inteligent, rapid și eficient pomovat de Carrefour, dar și de responsabilitatea socială corporativă în vreme de criză, așa cum este ea văzută și implementată de Edenred.
Provocarea 4/0 – Educația Fast Forward, tema sub care a fost conceput articolul de fond al ediției chiar este o adevărată provocare, o oglindă așezată drept în fața școlii, dar și a societății românești, imaginile reflectate fiind ”comentate” de trei reprezentanți de marcă ai elitei intelectuale. Așadar, în rubrica COVER STORY, vă propunem trei articole cu mare încărcătură informațională și emoțională: profesorul Florian Colceag, despre educația digitală, meseriașii cu mâini de aur și tinerii geniali pe care nu îi vrem ca lideri; scriitorul și diplomatul Teodor Baconschi, despre repere, valori morale, ținte ambițioase și schimbări de filosofii și mentalități; și, nu în ultimul rând, psihologul Dragoș Iliescu, care vorbește despre educație și exodul creierelor, dar și despre legătura dintre școală, IQ și reacția în fața crizelor.
Rubrica ”Psihologia muncii” îi are drept co-autori pe conferențiar dr. Ana Maria Cazan, asistent universitar dr. Bogdan Oprea și pe dr. George Gunnesch Luca. Ei aduc în agora virtuală trei subiecte de mare interes: învățarea online și la locul de muncă, job crafting și socializarea organizațională în condiții de telemuncă.
Din paginile alocate contribuitorilor puteți învăța o lecție valoroasă a pandemiei, ”predată” de prof. univ. dr. Lavinia Rașcă și înțelege de ce este foarte important să vă asumați învățarea continuă și să considerați educația o investiție ”pe persoană fizică”, o recomandare venită de la Adrian Stanciu, lector și decan la Maastricht School. Despre arhitectura învățării în noua realitate organizațională scrie Madi Rădulescu, Managing Partner MMM, iar despre cea a învățării individuale, despre cum poți să devii propriul maestru, Georgeta Dendrino, Managing Director Interact. Dan Berteanu, CEO Bittnet ne provoacă apoi să facem parte din Ordinul linguriței, articolul lui fiind practic un semnal de alarmă – mai puțin de o treime din populația României cu vârsta cuprinsă între 16 și 75 de ani deține competențe digitale elementare. Ce putem face fiecare dintre noi pentru a schimba această realitate explică autorul la paginile 56 și 57.
Ultimul capitol al revistei, conceput sub tema generală PROVOCAREA 4.0 cuprinde mai multe rubrici: Preuniversitar 4.0 – Vocea Elevilor făcută publică de Marilena Gheorghe, director SuperTeach; Academia 4.0 – o viziune a educației universitare de mâine sub semnătura lui George T. Șipoș, consultant de strategie globală pentru instituții de învățământ superior și pentru mediul de afaceri; Organizațional Learning 4.0 – în care lector univ. dr. Lavinia Țânculescu-Popa vorbește despre condiționarea actului de învățare în organizații; și Learning&Development 4.0 – sau mixul potrivit de hard skills și soft skills în programele de dezvoltare personală, după o rețetă stabilită în comun și testată separat de Gheorghe Andrieș, CEO Evolutiv, Oana Scarlat, direcor Exec-Edu, și Cătălin Stancu, Managing Partner Sfera.
Ultimul articol al ediției tratează în cel mai pur mod posibil tema centrală – PROVOCAREA 4.0 – printr-un reportaj sursă de inspirație și generator de speranță – ”Școala de la țară are viitor”.
Cum arăta în urmă cu 2 ani Școala Ciugud, o comună din județul Alba, și cum au reușit niște oameni implicați, vizionari și dedicați comunității și viitorului ei să o transforme în cea mai modernă instituție de învățământ din satul românesc, aflați din cele cinci pagini despre școala, comuna și oamenii din Ciugud, o poveste ce poate deveni realitate pentru orice comunitate.
La bună citire!
Pentru oferta de abonare, click AICI
Sursa foto: Pixabay.com
Editare foto: Viviana Șerban