Apel pentru înfiinţarea liceelor de antreprenoriat în România
”De altfel, şi Comisia Europeană a recomandat ca, în perioada 2016-2017, România să întreprindă acţiuni astfel încât să consolideze serviciile oferite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă angajatorilor şi persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în special prin adaptarea serviciilor la profilurile acestor persoane, printr-o mai bună corelare a acestor servicii cu serviciile sociale şi prin acordarea unei atenţii speciale tinerilor neînregistraţi”, a declarat luni Florin Jianu, reprezentant al CNIPMMR, într-o conferinţă de presă, citat de News.ro.
El afirmă că, în present, “Schema de Garanţii pentru Tineri – NEETS” este nefucţională şi, mai mult, România a trebuit să returneze Comisei Europene peste 30 de milioane euro, primita ca prefinanţare în cadrul acestui proiect, din cauza nefolosirii acesteia.
”CNIPMMR a solicitat totodată stabilirea ca obiectiv strategic: reducerea şomajului în rândul populaţiei tinere, cu vârsta până în 25 de ani, de la 24% în present la sub 10% în doi ani şi la sub 5% în următorii doi ani, precum şi crearea de fonduri de seed-capital pentru sprijinirea înfiinţării de noi microîntreprinderi de către tineri”, a menţionat Jianu.
Un sfert dintre tinerii români vor să pornească repede o afacere
Înfiinţarea unor licee de antreprenoriat ar fi o idee bună, mai ales că tinerii din ţara noastră sunt interesaţi de a fi propriul lor şef.
22% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au în vedere demararea unei afaceri în viitorul apropiat, arată rezultatele unui studiu realizat anul trecut de Romanian Business Leaders și GfK România.
Potrivit cercetării de piaţă, potențialii antreprenori cred că pot schimba ceva în bine pentru mediul de afaceri. Ei susţin că oamenii cinstiți pot avea succes în afaceri, 48% dintre ei având modele oameni de afaceri. De asemenea, 34% consideră că eșecul este un prilej de învățare. Totodată, cei care vor să deschidă afaceri sunt mai optimiști decât cei care au deja afaceri.
Eșantionul este de 1.028 de persoane, datele fiind reprezentative la nivel național pentru persoanele cu vârsta de peste 15 ani, cu o marjă de eroare de 3%.