GDPR. Dreptul de a fi uitat. Ce se întâmplă cu articolele rămase în arhivă

Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal („dreptul de a fi uitat”) este o componentă a protecției generale oferite datelor personale.

Art. 17 din GDRP reglementează șase cazuri în care operatorul este obligat să procedeze la ștergerea datelor, dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal nefiind un drept absolut. Cu alte cuvinte, operatorul are dreptul să refuze ștergerea datelor cu caracter personal atât timp cât există un interes legitim pentru a se continua prelucrarea. Mai mult decât atât, se cuvine să precizăm că Regulamentul privind protecția datelor exonerează operatorii de la obligația de ștergere a datelor cu caracter personal în măsura în care prelucrarea este necesară pentru exercitarea dreptului la liberă exprimare și la informare.

Însă refuzul operatorului nu poate fi pur arbitrar, ci va trebui să se verifice de la caz la caz dacă există într-adevăr un interes legitim de a continua prelucrarea unor date cu caracter personal. Și de această dată vor trebui să fie luate în considerare o serie de criterii stabilite pe cale jurisprudențială.

De exemplu, în hotărârea din Cauza-131/12 – Costeja vs. Google Spain, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat prelucrarea datelor cu caracter personal realizată prin intermediul motoarelor de căutare, stabilind că este o prelucrare diferită de cea realizată de editorii care publică articol pe site-ul propriu. Cu această ocazie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a scos în evidență anumite criterii care ar trebui să fie avute atunci când se evaluează temeinicia unei solicitări privind ștergerea datelor cu caracter personal, cum ar fi: sensibilitatea informațiilor respective, existența unor motive întemeiate ale publicului de a avea acces în continuare la acele informații, rolul pe care persoana publică îl are în viața publică, durata de timp care a trecut de la publicarea respectivelor informații și necesitatea continuării prelucrării datelor pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate/divulgate.
De exemplu, considerăm ca este întemeiată o solicitare de ștergere a datelor în situația în care a fost publicat un articol care leagă numele persoanei de o condamnare penală care a avut loc cu 20 de ani în urmă, între timp persoana respectivă executându-și pedeapsa și fiind reabilitată.
Astfel, de regulă, cu cât perioada de timp scursă de la data divulgării datelor respective (e.g., publicarea unui articol în presă) este mai mare, cu atât mai mult o cerere de ștergere a datelor cu caracter personal poate fi mai puternic fundamentată.

Pentru astfel de situații nu există o soluție general valabilă, modalitatea în care jurnaliștii și, mai ales, operatorii media ar trebui să procedeze se raportează la specificul fiecărui caz, luând în considerare criteriile pe care le-am menționat în răspunsul la întrebarea precedentă. În esență, trebuie să se analizeze cu prioritate dacă există un interes general care să prevaleze.
Deși poate părea dificil (și uneori chiar este), analiza fiecărui caz în parte este esențială, ținând cont de toate circumstanțele.

De exemplu, în cazul în care se solicită eliminarea unui articol aflat în arhiva publicată pe site-ul unui ziar, eliminarea nu ar presupune un efort disproporțional din partea operatorului. Nu același este cazul în care s-ar solicita ca articolul să fie „eliminat” din arhiva ziarului în care se găsesc edițiile tipărite. Din punctul nostru de vedere, o astfel de solicitare depășește ceea ce este necesar pentru protejarea drepturilor titularului datelor cu caracter personal și, în orice caz, aduce aminte despre anumite procedee regretabile utilizate în trecut.

Legiuitorul european a prevăzut apariția acestei probleme și, în considerentul 153 din GDPR, a prevăzut că statele membre trebuie să ia măsuri legislative pentru a asigura echilibrul între protecția datelor cu caracter personal și libertatea de exprimare și informare, derogările și exceptările de la dispozițiile Regulamentului european trebuind să se aplice în special cu privire la „(…) arhivele de știri și în bibliotecile ziarelor”.

Consimțământul persoanei vizate este doar unul dintre temeiurile juridice care asigură legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal. În situația în care o revistă dorește să publice un articol care prin care să prezinte un eveniment public, considerăm că, de regulă, va exista un interes legitim privind informarea publicului. În condițiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în mod constant că se bucură de protecție în temeiul libertății de exprimare, în anumite condiții, chiar și informările care „șochează”, „rănesc” sau „neliniștesc”, cu atât mai mult sunt acceptate cele inofensive sau indiferente.

Dispozițiile din GDPR nu ar trebui să restrângă posibilitatea presei de a cita vorbitorii din cadrul unei conferințe publice. Atât timp cât numele persoanei este asociat cu o anumită declarație, dacă presa respectă regulile deontologice, citarea fiind realizată în mod corect, netrunchiat, atunci libertatea de informare ar trebui să fie garantată la un nivel protecție cât mai ridicat. În ceea ce privește publicarea unei fotografii din cadrul evenimentului, va trebui să se analizeze de la caz la caz, având în vedere că în această situație dreptul la protecția datelor cu caracter personal este subsecvent dreptului la propria imagine. Cu privire la publicarea de fotografii, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special din hotărârile van Hannover 1 și 2, putem extrage diferite criterii care trebuie analizate, cum ar fi: notorietatea persoanei, locul în care au fost realizate fotografiile, modalitatea în care au fost realizate, scopul pentru care acestea sunt prelucrate, relevanța acestora în contextul articolului de presă și altele.
Credem că o importanță deosebită o va avea așteptarea legitimă pe care vorbitorul o va avea cu privire la contextul în care are loc evenimentul. Astfel, în condițiile în care participă la o conferință/ eveniment public în cadrul căruia ține un discurs, o persoană trebuie să aibă previziunea faptului că prezența presei la acel eveniment va conduce la publicarea unor articole care să relateze fapte și declarații.

	Dragoș BOGDAN Senior Partner STOICA & Asociații
	Constantin PINTILIE Associate STOICA & Asociații