PFA-urile vor plati contributiile sociale la fel ca inainte de aparitia OUG 58
Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti (CPMB) a precizat, vineri, ca actul normativ pentru modificarea si completarea OUG 58/2010 vizeaza doar persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala din drepturi de autor sau in baza unor conventii civile, nu si PFA-urile, care nu mai fac obiectul documentului adoptat de Guvern, informeaza Mediafax.
Astfel, odata cu intrarea in vigoare a noului act normativ, persoanele fizice autorizate vor face plata contributiilor conform Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii, adica la fel ca inaintea intrarii in vigoare a OUG 58/2010.
Reprezentanta CPMB, Veronica Marinescu, a explicat vineri, intr-o conferinta de presa, ca persoanele aflate in aceasta situatie, care au virat banii pentru contributii, asa cum prevedea OUG 58/2010, vor avea un punctaj mai mare in luna pentru care s-a facut plata sau pot solicita o regularizare a platilor.
Ea a mai precizat ca persoanele care realizeaza, in mod ocazional, venituri de natura profesionala pe langa veniturile de natura salariala, nu datoreaza contributiile individuale si pentru aceste venituri de natura profesionala (drepturi de autor sau conventii civile).
In cazul persoanelor care, in mod ocazional, realizeaza exclusiv venituri de natura profesionala – drepturi de autor – , exista obligatia platii contributiilor individuale.
„In aceasta situatie baza de calcul anuala nu poate depasi de cinci ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat”, a precizat Marinescu.
Noul act normativ mai prevede ca sunt obligate sa plateasca contributii persoanele care realizeaza, cu caracter de regularitate, pe langa veniturile de natura salariala, si venituri de natura profesionala, dar si cele care realizeaza, in mod regulat, exclusiv venituri de natura profesionala.
Si in aceste cazuri, baza de calcul lunara nu poate depasi de cinci ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
Obligatia declararii, calcularii, retinerii si platii contributiilor individuale de asigurari sociale si de asigurari pentru somaj, corespunzatoare veniturilor de natura profesional, revine angajatorului.
Directorul interimar de la Directia de Politici Publice si Comunicare din Ministerul Muncii, familiei si Protectiei Sociale, Adriana Nedu, a declarat vineri, pentru Mediafax, ca persoanele care realizeaza venituri din drepturi de autor sau din conventii civile sunt obligate in continuare sa faca platile pentru contributii, in conformitate cu OUG 58/2010.
Ea a explicat ca in cazul in care platile stabilite prin OUG 58, aferente veniturilor de natura profesionala, nu vor fi achitate, persoanele respective vor fi descoperite cand vor fi facute regularizarile la final de an, vor primi avertismente si ar putea plati penalitati.