Sprijinul insuficient oferit de stat descurajează companiile care angajează victime ale violenței domestice, arată o analiză EY România

EY România atrage atenția că sprijinul financiar acordat de stat companiilor care angajează victime ale violenței domestice acoperă doar o parte din costuri și nu oferă stimulente fiscale reale. Firmele suportă diferența salarială și riscurile integrării, fără garanții sau susținere constantă din partea autorităților. În aceste condiții, inițiativa legislativă riscă să rămână doar o intenție formală, fără impact real.

Ajutor parțial, obligații întregi

Legea nr. 45/2025, intrată în vigoare în luna aprilie, a extins prevederile legii care privește combaterea șomajului prin includerea victimelor violenței domestice în rândul persoanelor vulnerabile. Angajatorii primesc o subvenție lunară de 2.250 lei pentru fiecare persoană angajată din această categorie.

Totuși, suma nu acoperă salariul minim brut, stabilit la 4.050 lei în ianuarie 2025. Diferența de 1.800 lei rămâne în sarcina angajatorului. În plus, subvenția are o durată de doar 12 luni, deși legea impune păstrarea contractului pentru 18 luni. Astfel, angajatorul suportă integral cheltuielile aferente ultimelor șase luni de angajare.

Complexitatea relației angajat-angajator

Persoanele care au suferit abuzuri în familie se confruntă cu traume profunde și cu dificultăți în adaptarea la un mediu profesional stabil. Acești angajați necesită sprijin suplimentar și o abordare sensibilă. Pentru angajator, relația nu presupune doar o obligație contractuală. Este de asemenea o implicare umană considerabilă.

Claudia Sofianu, partener EY România, precizează: „Este important de înțeles că nu discutăm despre angajați obișnuiți. Aceștia vin din contexte dificile și au nevoie de o abordare diferită pentru a putea rămâne pe termen lung în câmpul muncii.”

Lipsa unor stimulente fiscale suplimentare

Legea nu oferă facilități fiscale dedicate acestor angajatori, în afara subvenției standard. Posibilitatea de aplicare a altor beneficii fiscale apare doar în cazul în care persoanele angajate se încadrează în categorii suplimentare, precum șomeri de lungă durată sau persoane cu handicap.

Această absență a unor instrumente fiscale clare reduce atractivitatea măsurii și amplifică riscurile pentru angajatori. Aceștia trebuie să își asume singuri integrarea și formarea profesională a noilor angajați.

Proceduri birocratice și așteptări neclare

Pentru obținerea sprijinului de la stat, angajatorii trebuie să depună o documentație complexă. Acestea includ contractul de muncă, acte de identitate, CV și dovezi ale statutului de victimă. Normele metodologice promise de legiuitor ar trebui să clarifice procedura. Din păcate publicarea acestora întârzie, iar companiile rămân în incertitudine.

„Fără o procedură simplificată și fără sprijin continuu, riscăm ca măsura să nu producă efectele dorite. Statul trebuie să își asume un rol mai activ în această ecuație,” afirmă Simona Tudor, Senior Manager EY România.

O inițiativă cu potențial, dar cu aplicare limitată

Deși intenția legislativă urmărește sprijinirea unei categorii sociale vulnerabile, implementarea actuală transferă o mare parte din responsabilitate către mediul privat. Fără o finanțare adecvată, fără sprijin fiscal și fără predictibilitate legislativă, companiile ezită să se implice.

Inițiativa poate genera beneficii sociale și economice importante, precum reducerea poverii sistemului de asistență socială și creșterea gradului de ocupare. Totuși, fără o implicare reală a statului, șansele de succes rămân reduse, iar victimele riscă să rămână la marginea pieței muncii, în ciuda cadrului legal favorabil pe hârtie.

CITEȘTE ȘI: Bernd Lange reacționează la anunțul președintelui american

Foto: ID 161050738 © Tinnakorn Jorruang | Dreamstime.com