Mălina Chirea, antreprenoarea care face o afacere din fericire

Tema tuturor cursurilor, workshopurilor, proiecţiilor de filme şi a multor activităţi de la institutul pentru Fericire se bazează pe psihologia pozitivă, un domeniu care poate fi aplicat, practic şi concret, în viaţă.

Activi şi incluşi, iar nu pasivi şi excluşi

„Psihologia ne învaţă că modul în care privim lumea sau realitatea din jurul nostru este perspectiva noastră personală, dar nu este neapărat un lucru fix care se întâmplă la fel pentru toată lumea”, mai spune ea. Pe de altă parte, trebuie să conştientizăm, dacă mai este nevoie, că nu suntem singuri pe lume, că este important ceea ce facem, că trebuie să facem ceva şi pentru generaţiile viitoare şi că este bine să fim activi şi incluşi, iar nu pasivi şi excluşi.

Cursurile intră cât mai mult în profunzimea temei de bază: fericirea. În aceste cursuri sunt inserate şi lucruri motivaţionale, însă sunt folosite cu precauţie, deoarece au „spectru atât de larg încât pot face şi rău”.

Mălina observă că există un nou tip de om în domeniul dezvoltării personale: Omul-Zen. Însă ea nu crede că în societatea noastră este realist să trăieşti zen, iar dezvoltarea personală mai are de lucrat la a-l îmbrăca pe om în tot pachetul. Cursurile de la institut exact asta încearcă să facă, explică ea, să ia bucăţi din pachetul ăsta şi să le pună în evidenţă, iar scopul este să le arăte oamenilor că sunt în regulă.

„Educaţia ne-a pus un şablon, ceea ce, din punct de vedere psihologic, sociologic, uman, social, este imposibil. Dacă nu eşti exact după şablon, nu eşti bine. Or, nu este deloc aşa. Un om este mai bun la memorie sau se concentrează mai bine, altul este creativ sau ordonat, altul vede lucrurile în perspectivă sau în detaliu. Sunt doar trăsături diferite care împreună creează un tot perfect. Dar un singur om nu le poate avea pe toate”, spune fondatoarea institutului.

Profilul cursantului

Constant vin la cursuri corporatişti din HP, Accenture, Danone sau Coca-Cola Hellenic, antreprenori, freelanceri sau pur şi simplu oameni care sunt preocupaţi de fericirea proprie şi a celor din jur. Sunt oameni educaţi, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, orientaţi către îmbunătăţirea proprie şi, automat, preocupaţi de carieră.

Cursurile şi activităţile de la institut dezvoltă starea de bine a omului, îl ajută să-şi descopere noi abilităţi şi să aibă relaţii bune cu el însuşi şi, evident, cu cei de la birou.

Cursanţii sunt împărţiţi în două categorii, după nevoi. Sunt oameni care fie vor să evolueze, fie au o traumă sau o educaţie greşită şi, ca adulţi, nu reuşesc să funcţioneze, aşa că cer ajutorul.

Mălina nu crede că noi putem să evoluăm şi să ne dezvoltăm de la sine. O putem face doar dacă cerem lucrul acesta în mod conştient. Mai exact, dacă nu lucrăm la noi, este posibil să ne împietrim în nişte tipare comportamentale de care nu suntem nici măcar conştienţi.

„Asta e problema cea mare, că nu suntem conştienţi de noi. Avem o minte care ne conduce viaţa, ea generează aproximativ 60.000 de gânduri pe zi, dintre care doar 5% sunt conştiente şi avem impresia că suntem independenţi”, spune ea.

Mălina a fondat Institutul împreună cu soţul ei, iar de trei ani ei au legat prietenii straşnice cu oamenii care vin la evenimente. S-a ajuns deja la un grup strâns de zece prieteni.

Cursanţii îşi schimbă pozitiv viaţa, spune ea, iar schimbarea a început chiar cu cei din echipă. Sunt colegi care au adoptat un stil de viaţă sănătos, au început să facă sport, să fie atenţi la nutriţie. „Eu m-am schimbat foarte mult”, spune Mălina. „E greu să nu te schimbi când lucrezi cu fericirea. Noi ne-am propus să lucrăm autentic cu oamenii şi atunci lucrăm autentic cu noi.”

În căutarea fericirii

Mălina a început să se ocupe de propria dezvoltare personală acum zece ani. Pe-atunci ea se considera un adult disfuncţional. Provine dintr-o familie dizarmonică, în care părinţii nu s-au înţeles deloc. În liceu a avut un prieten timp de patru ani care a murit într-un accident de maşină. A fost înmormântat chiar de ziua ei.

„Neavând un mediu sigur acasă, practic, eu mi-am luat încrederea din oameni şi am mutat-o pe el. Iar când a plecat, psihicul meu s-a simţit părăsit. Emoţional m-a lovit foarte tare.” Mălina a plecat la facultate în Timişoara, apoi s-a mutat în Bucureşti crezând c-o să se piardă printre milioanele de oameni, că îşi va găsi un job şi o să uite de experienţă. Doar că rănile emoţionale nu se vindecă dacă fugim de ele, nu trec de la sine, a observat ea.

La trei ani de la acea experienţă, Mălina lucra la MediaPro într-un proiect în care urma să colaboreze cu un terapeut. Astfel, s-a trezit pe canapeaua acestuia şi dintr-odată a simţit nevoia să ceară ajutor. Aşa a început terapia pe care a finalizat-o în doi ani şi jumătate. Tot atunci a descoperit domeniul dezvoltării personale. Citea cărţi de psihologie practică, viziona filmuleţe TEDx şi obişnuia să frecventeze workshopurile din domeniu. Făcea orice îi stătea în putinţă să se simtă mai bine. Şi a reuşit.
Atunci şi-a dat seama că educaţia emoţională este cel mai important lucru din viaţa noastră.

„Trebuie să învăţăm să ne exprimăm, să comunicăm, să avem relaţii sănătoase. Toate problemele lumii sunt generate de traumele emoţionale. Un copil educat emoţional va deveni un adult echilibrat emoţional. Un părinte ar trebui să ştie ce să facă atunci când copilul lui plânge, la fel cum ştie să-i panseze o rană”, spune ea.

La 33 de ani, Mălina este antreprenor social, coach, trainer și blogger. Ea recunoaşte că a devenit un om mai înţelept de când a început să meargă pe drumul dezvoltării personale şi antreprenoriatului, care te provoacă încontinuu. A învăţat-o să nu se mai arunce cu capul înainte. Pe o scară a fericirii de la 1 la 10, Mălina se află la poziţia 8, în funcţie de drumul pe care îl alege.

Fericirea ei vine din provocările şi învăţămintele pe care i le oferă activităţile zilnice şi sustenabile, dar, mai mult, este fericită atunci când oferă ceva înapoi comunităţii în care trăieşte.

Fericirea este un criteriu foarte important în viaţa ei, deşi „noi am fost educaţi că a-ţi lua fericirea în calcul este un fel de moft. Or, din contră, este un gest sănătos. Dacă ne stresăm, nu facem decât să eliberăm cortizol, toxina care se eliberează în organism şi care poate să ne provoace chiar şi cancer”, zice ea.

Ce ne face fericiţi?

Pentru unii, munca este pe primul loc, iar majoritatea oamenilor sunt concentraţi pe a avea o poziţie financiară cât mai bună. O viaţă împlinită înseamnă un raport echilibrat între grija pentru sine, familie, prieteni şi job.

„Munca este prezentă în viaţa noastră pentru a ne îmbogăţi emoţional, spiritual şi intelectual. Iar eu sunt un om a cărui misiune este să evolueze. Dacă eu evoluez, vor evalua şi oamenii din jurul meu. Iar pentru mine, un job nu este un loc în care merg de la nouă la cinci, apoi ajung acasă, iar la finalul lunii primesc un salariu. Trebuie să fie un job care să mă inspire, să mă înveţe, care să mă facă să evoluez, să mă provoace”, spune Mălina.

Fericirea ar trebui să fie o filosofie de viaţă, crede ea. Dacă un om îşi construieşte viața în jurul fericirii, când vrea să facă ceva, se întreabă: Acest lucru mă va face pe mine fericit? Acum sau mai încolo?

„Poate fericirea pentru mine înseamnă să fie şi puţin greu, nu înseamnă să lenevesc pe un şezlong toată viaţa, ăla este un plictis îngrozitor. Plictisul este o altă problemă emoţională”, spune cofondatoarea institutului.

Pentru că am fost educaţi că trebuie să avem o siguranţă financiară, tinerii din ziua de azi către asta se îndreaptă, chiar dacă îşi omoară visurile şi încet-încet se omoară pe ei, mai spune ea.

Cum să fii fericit?

Mulţi angajaţi nu cunosc decât traseul serviciu–casă şi invers, fără a avea şi alte activităţi. Poate că ei nu se simt împliniţi sau fericiţi. Poate sunt blocaţi în acest traseu. Oricum ar sta situaţia, soluţii de ieşire din rutină există.

Mălina le recomandă să ajungă la un workshop de dezvoltare personală, să meargă la terapie, să lectureze cărţi, să-şi dea seama ce vor să facă, de fapt, cu viaţa lor. Poate că nu ştiu care e misiunea lor, care e acel lucru care îi face să tresară, să plângă, să se entuziasmeze. În momentul în care îşi dau seama care este acel lucru, trebuie să se întrebe dacă se pot susţine financiar. Dacă nu, îşi pot lua un job part-time, iar în restul timpului ar putea să facă ceea ce le place. Sau pur şi simplu îşi dau demisia, devin freelanceri şi fac, în paralel, activităţile care îi fac fericiţi.

Sau, dacă li se pare extrem, pot rămâne în companie şi pot încerca să îmbunătăţească în organizaţie lucrurile care le plac. Dacă le place să-i ajute pe copii, atunci poate reuşesc să convingă departamentul CSR să dezvolte proiecte în direcţia asta sau poate reuşesc să adune nişte colegi pentru a face voluntariat într un adăpost de câini.

„Dar, dacă nici măcar nu încerci, atunci cu siguranţă nu se va întâmpla nimic în viaţa ta. Şi cariera poate fi considerată o formă de fugă de sine”, spune antreprenoarea. Mălina mai crede că ar trebui să uităm de acele sfaturi care ne aduc succesul, sfaturi pe care le tot regăsim în reviste: mănâncă sănătos, munceşte mai mult, apucă-te de yoga sau trezeşte-te la şase dimineaţa.

„Nu contează toate aceste lucruri, ci ce îţi doreşti să obţii la final? Vrei să fii fericit? Atunci fă acea activitate care te face fericit. Mergi direct către acea activitate, ce rost are să ocoleşti? Dacă nu eşti dispus să plăteşti mult, nu vei fi dispus să primeşti mult”, crede ea.

Educaţie civică pentru tineri

Pentru că are o echipă care se descurcă excelent cu activităţile institutului, dar şi pentru că îşi doreşte să înceapă un proiect de educaţie civică, Mălina se gândeşte serios să iasă din conducerea institutului. Însă vara asta şi-o va petrece cu copilul ei de un an, pentru că nu şi-a luat până acum concediu maternal.

Revenind la proiectul de educaţie civică pentru liceeni, Mălina consideră că tinerii sunt dezămăgiţi de lumea care nu-i reprezintă. „Aş vrea să creez un proiect în care să le arăt că au aripi, doar că încă nu şi le-au folosit. Cred că psihologia pozitivă poate fi foarte uşor îmbinată cu principiile de educaţie civică”, spune ea.

Înainte să lanseze institutul, Mălina a lucrat cu elevii de liceu pe tema fericirii, timp de un an de zile. Elevii din Rădăuţi, Craiova, Timişoara, Cluj, Baia Mare, Piteşti, Constanţa vizionau documentare care aveau ca temă principală fericirea, apoi erau încurajaţi să scrie despre ce au înţeles ei că este fericirea. Răspunsurile erau deştepte, mature şi realiste. Apoi s-a oprit la Bucureşti, unde a pus bazele Institutului pentru Fericire.

Până la urmă tot ce contează este cât de viu te simţi în fiecare zi sau dacă tragi de tine să te ridici din pat dimineaţa. Restul e poveste. Vei ajunge la o vârstă înaintată şi, dacă te vei uita în urmă, vei spune că ai primit un timp de care ţi-ai bătut joc.