Conducerea businessului Carrefour din România este preluată tot de un francez

Conducerea businessului Carrefour din România este preluată tot de un CEO de origine franceză: Jean Richard de Latour (36 de ani), care lucrează în cadrul grupului de aproape 6 ani, potrivit profilului de LinkedIn.
Jean Richard De Latour îi urmează la conducerea Carrefour lui Jean-Baptiste Dernoncourt. Ultima funcție ocupată de Jean Richard De Latour este de director operaţional Hipermarket Bassin Grand Nord, Franţa, potrivit profilului său de LinkedIn, o regiune care reuneşte 53 de hipermarketuri.
Jean Richard De Latour şi-a început cariera în cadrul Grupului ca director Studii, Inovaţie şi Afaceri Publice iar la câteva luni a fost numit director de cabinet al preşedintelui director general al Grupului, poziţie pe care a ocupat-o timp de doi ani.
Este absolvent al Şcolii Naţionale de Administraţie şi titular al unui Master în Afaceri Publice la Sciences Po.
sursa foto: LinkedIn