Lucian Marius Popescu este noul director de producție al companiei RELOC Craiova

GRAMPET Group, grup feroviar și operator logistic privat din Europa Centrală și de Sud-Est, a anunțat numirea lui Popescu Marius Lucian în funcția de director de producție al companiei RELOC Craiova, de la 20 august 2025. Acesta și-a preluat atribuțiile în cadrul uzinei de la Craiova.
„Grupul nostru își consolidează angajamentul pentru performanță și dezvoltare durabilă. La RELOC Craiova derulăm proiecte de reconstrucție și modernizare, prin care prelungim ciclul de viață al locomotivelor. Contribuim astfel la un transport feroviar mai eficient și mai prietenos cu mediul. Mă bucur că Lucian Popescu s-a alăturat echipei noastre. Sunt convins că împreună vom face la Craiova cel mai important hub de material rulant din Europa de Sud-Est. Numirea acestuia reflectă încrederea noastră în profesionalismul și experiența sa”, afirmă Gruia Stoica, președinte GRAMPET.
Experiență și expertiză solidă
Lucian Marius Popescu are peste 25 de ani de experiență în industrii precum cea feroviară, navală și aerospațială, acumulată în companii precum Astra Rail Industries, Damen Shipyards Mangalia, Daewoo Mangalia și Avioane Craiova. Cariera sa se bazează pe o pregătire aprofundată în inginerie și management, completată de programe internaționale de perfecționare în tehnologii moderne de producție, managementul resurselor și metodologii de îmbunătățire continuă.
În calitate de Director de Producție al RELOC Craiova, acesta va fi responsabil de optimizarea activităților de producție, atingerea obiectivelor de calitate și implementarea inițiativelor strategice care să susțină dezvoltarea RELOC și a grupului GRAMPET.
„Sunt încântat să mă alătur echipei RELOC Craiova și grupului GRAMPET. Le mulțumesc că îmi oferă oportunitatea de a contribui la întărirea și consolidarea companiei în România și în regiune, prin creșterea eficienței operaționale și susținerea expansiunii portofoliului de clienți”, spune Lucian Marius Popescu.
O tranziție importantă
Numirea sa survine ca urmare a retragerii prin pensionare a lui Liviu Cornel Bonci, după o carieră de patru decenii în industria feroviară, dintre care 13 ani dedicați echipei și companiei RELOC Craiova. Acesta a sprijinit formarea profesională a mai multor generații de specialiști și a contribuit semnificativ la dezvoltarea uzinei.
Despre RELOC Craiova
Cu aproape 60 de ani de existență, fabrica RELOC Craiova este un reper în Europa de Sud-Est pentru proiectarea, fabricarea și modernizarea materialului rulant. Ca parte a GRAMPET Group, RELOC își dezvoltă constant capacitățile tehnologice ca să răspundă cerințelor în continuă schimbare ale pieței.
Despre GRAMPET Group
Cu o experiență de peste 25 de ani și operațiuni în 10 țări europene, grupul deține 450 de locomotive și 20.000 de vagoane, transportă anual peste 15 milioane de tone de marfă.
Foto: GRAMPET Group