Schimbare de leadership la GROUPE ATLANTIC România: Florent Blain este noul director general al fabricii din Ploiești

GROUPE ATLANTIC, lider global de origine franceză în industria HVAC (încălzire, ventilație și aer condiționat), anunță numirea lui Florent Blain în funcția de Director General al fabricii din Ploiești, județul Prahova.
Florent Blain s-a alăturat companiei GROUPE ATLANTIC în 2006 și a deținut de-a lungul timpului mai multe funcții cheie în producție, cercetare-dezvoltare și management industrial, atât la nivel european, cât și internațional. În aproape două decenii, a contribuit semnificativ la dezvoltarea Grupului, inclusiv prin proiecte majore, precum integrarea boilerelor termodinamice în 2010, un pas important în strategia de decarbonizare a companiei.
„Viziunea mea pentru fabrica din Ploiești este să construim o echipă dinamică și bine coordonată, în care participarea să fie încurajată la toate nivelurile. Îmi doresc ca fiecare angajat să se simtă «proprietar» al succesului nostru comun. Prin implicare, colaborare și responsabilitate, vom forma o echipă puternică și motivată, capabilă să asigure o creștere sustenabilă și excelență operațională”, a declarat Florent Blain, Director General al GROUPE ATLANTIC România.
Priorități strategice
În noua sa poziție, Florent Blain o să coordoneze dezvoltarea fabricii din Ploiești.
„Valorile și principiile GROUPE ATLANTIC ghidează toate acțiunile noastre, iar respectarea culturii locale, diversității și patrimoniului regiunii este esențială. Apreciez sprijinul autorităților locale, în special al domnului primar al comunei Ariceștii Rahtivani, Gheorghe Orbu, care a contribuit semnificativ la succesul acestui proiect”, a adăugat Florent Blain.
Fabrica din Ploiești reprezintă prima investiție majoră a GROUPE ATLANTIC în Europa de Est, cu o valoare totală de 40 de milioane de euro investită până în prezent și alte 10 milioane planificate până în 2026. În prezent, unitatea are 65 de angajați, urmează ca numărul acestora să depășească 200 până în 2026, cu perspective de creștere și în 2027.
Fabrica va deservi mai multe piețe din Europa de Est, inclusiv România, Polonia, Austria și Germania, și va produce boilere indirecte compatibile cu pompe de căldură, centrale pe gaz și panouri solare, oferind soluții eficiente și sustenabile pentru încălzirea apei menajere.
România, o locație strategică
„România este o locație strategică pentru GROUPE ATLANTIC. Fabrica din Ploiești va juca un rol esențial în consolidarea amprentei industriale a Grupului și în furnizarea de soluții de înaltă calitate pentru clienții din regiune. Această numire subliniază angajamentul nostru față de excelența operațională și dezvoltarea unei echipe competente și motivate în România”, a declarat Arnaud Codron, Director Industrial al GROUPE ATLANTIC.
Cu 33 de unități industriale la nivel global, GROUPE ATLANTIC își consolidează constant prezența în Europa și la nivel mondial, prin promovarea inovației și sustenabilității în sectorul HVAC. Această nouă etapă de leadership reconfirmă angajamentul Grupului față de România și dezvoltarea pe termen lung a regiunii.
Foto: GROUPE ATLANTIC