„Nu te lăsa minţit de … tine!“
Mintea noastră are prostul obicei să ne mintă! Mai rău, o apucă cheful să ne mintă tocmai când avem mai mare nevoie de ea. În situaţii simple, cum ar fi scrierea unui e-mail către un client, dar şi în situaţii extreme, cum ar fi decizia de a divorţa, de a ne schimba cariera sau… de a ne închide contul de Facebook. (Glumesc, deşi pentru unii asta chiar ar fi o decizie dureroasă).
Haideţi să ne imaginăm că mintea noastră este un computer care funcţionează cu un soft scris de cuvintele pe care le gândim sau le spunem. De aceea, mintea noastră crede şi procedează în consecinţă cu orice cuvânt pe care îl rostim (tare sau în gând). Îar când cuvintele sunt „mincinoase“, este normal să fim paralizaţi şi să nu găsim soluţii! Haideţi să luăm, drept exemplu, textul din introducere:
„Nu ştiu…“ = înseamnă că mintea mea este îndemnată să caute, dintre informaţiile pe care eu le cunosc DEJA, ceea ce mă paralizează. În realitate, în primul rând ar trebui să caut să îmi imaginez ceva nou, şi în al doilea rând să nu mă limitez DOAR la ce ştiu EU, când aş putea să întreb şi alţi oameni ce idei au.
„să mai scriu“ = înseamnă că mintea mea caută să adauge ceva la ceea ce am făcut DEJA. Asta este mult mai dificil decât să imagineze ceva nou. În plus, „mai“ îmi dă o falsă senzaţie de dificultate sporită ceea ce mă paralizează şi mai tare.
„S-a scris“ = mintea mea depersonalizează autorii articolelor. Aceasta nu îmi dă posibilitatea să analizez dacă cei care au mai scris erau profesionişti sau nu în domeniu, se pricepeau sau nu etc.
„despre tot!“ = mintea mea generalizează decisiv subiectele despre care „s-a scris“. Evident că în faţa acestei generalizări covârşitoare, nu am nicio şansă să mai găsesc şi eu un subiect bun.
„Oamenii au acces la net“ = De parcă toate cele 7 miliarde de oameni ar avea acces la net … Ca să nu mai vorbim că aproximativ 50% dintre ei folosesc netul doar pentru jocuri, pornografie, muzică etc., deci fără nicio legătură cu învăţarea şi dezvoltarea personală (Aşa cum faci tu acum!).
„şi pot citi“ = „Pot citi articolele“ nu este tot una cu „au citit articolele“. Cu siguranţă sunt oameni care ar fi putut citi articolele publicate, dar nu au făcut-o pentru că nu au puterea de concentrare (aşa cum o ai tu acum!) sau nu le-au considerat interesante. În realitate, aş putea să rescriu un articol mai vechi şi tot s-ar găsi câteva sute de oameni care să creadă că este nou.
„trebuie să“ = Trebuie este o falsă presiune pe care o pun singur asupra mea, care mă face să fiu speriat de o eventuală pedeapsă care, în realitate, nu există. De trebuit … trebuie să respir, să dorm, să beau apă, să mănânc, … acestea sunt imperative! Restul sunt false presiuni!
Exact după tiparul de mai sus, mintea noastră ne minte şi ne pune sute de mii de limitări: „Nu găsesc nicio soluţie!”, „Aş face un business dar nu ştiu ce! S-a făcut totul!“, „Nu mai este ca pe vremuri!“, „Am făcut tot ce puteam să o împac!“, „Nu mă ascultă nimeni!“, „Oamenii sunt răi!“…
Ce putem să facem?
Ai auzit vreodată expresia „cu mintea limpede“? Ce înseamnă această expresie? În principal înseamnă să ai capacitatea de a „vedea“ evidentul şi soluţiile dintre propriile tale gânduri. Iar pentru a avea această capacitate, primul pas este să eliminăm cuvintele „mincinoase“ din mintea noastră!
Practic?
Fă cel mai simplu şi eficient exerciţiu posibil:
• SCRIE pe hârtie gândurile tale, pentru a le „prinde în capcană“, altfel se ascund şi nu le mai poţi prinde „cu minciuna“!
• Pune-ţi ÎNTREBĂRI! Analizează fiecare cuvânt pe care l-ai scris. Supune-l unor întrebări directe şi „răutăcioase“!
• Caută cuvintele MINCINOASE care
1. Limitează, 2. Generalizează, 3. Compară, 4. Elimină, 5. Obligă, 6. Particularizează, 7. Exclud, 8. Presupun, 9. Ironizează, 10. Bagatelizează etc.! Dacă vrei să le ştii pe toate, citeşte-i pe R. Bandler şi J. Grinder.
• REFORMULEAZĂ-ţi gândurile (în scris, fără a mai folosi cuvinte „mincinoase“! Vei descoperi o minune: problemele tale au o multitudine de soluţii eficiente!
Cum mă antrenez?
Ascultă-i pe cei cu care vorbeşti şi observă cuvintele „mincinoase“ cu care încearcă să TE (sau să SE) mintă! Este mult mai uşor să observăm greşelile la alţii, decât la noi! Corect?
Eu ce cuvinte „mincinoase“ am folosit în acest articol?