Antreprenori vs investitori
Business Days lansează suita de evenimente „Antreprenori vs Investitori cu Robert Hisrich”, la Hotel Opera Plaza, Cluj-Napoca, respectiv Hotel Marshal, Bucureşti.
Evenimentul este gândit în patru etape: de la startul în afaceri, până la faza de antreprenoriat pasiv sau de investitor. În fiecare dintre cele patru faze au loc dezbateri moderate în care antreprenori şi investitori cu experienţă pe piaţa din România, oferă o imagine asupra plusurilor şi minusurilor fiecărei etape, atenţionând participanţii în special asupra provocărilor pe care le vor întâlni.
Dezbaterile vor fi urmate de un moment de interacţiune cu participanţii din sală, ocazie în care fiecare antreprenor prezent poate ridica o problemă sau poate semnala o provocare cu care se confruntă şi va primi feedback de la cei mai renumiţi antreprenori şi de la Robert Hisrich.
La finalul fiecărei sesiuni Robert Hisrich va oferi un set de sfaturi şi sugestii pentru antreprenorii romani, pornind de la vasta lui experienţă internaţională. Sesiunea se va încheia cu un set de concluzii şi idei principale.
La fiecare eveniment, un consultant şi specialist Ernst&Young, va avea rolul de a creiona la începutul conferinţei o analiză a stadiului de dezvoltare a antreprenoriatului în România, iar la final va sintetiza concluziile într-un document oferit ulterior invitaţilor, împreună cu o serie de statistici, analize şi tendinte, precum şi cu o suită de informaţii utile antreprenorilor.
Evenimentele au rolul de ajuta pe cei interesaţi de antreprenoriat, fie că vorbim de antreprenorii la început de drum, fie că vorbim de cei cu experienţă, să găsească răspunsuri la diversele provocări cu care se confruntă în diferite etape ale ciclului de viaţă al unei afaceri.
Printre invitaţii români se numără: Marius Ghenea, Adrian Florea, Dragoş Roua, Orlando Szasz, Cristian Nacu, Adrian Erimescu, Rucsandra Hurezean, Mihaela Perianu, Florentin Banu, Ovidiu Sandor, Silviu Hotăran, Razvan Tudor, Radu Tudorache, Voicu Oprean, Daniel Vişoiu şi alţii.