Ce este esențial pentru prosperitatea și succesul economiilor naționale?
România ocupă locul 52 din 109 țări monitorizate în cadrul studiului Global Talent Competitiveness Index. Bulgaria, competitorul direct al României în Europa de Sud-Est, ocupă locul 44, iar țări mai mici din regiune, precum Muntenegru și Macedonia, ocupă locurile 45, respectiv 46. În Europa Centrală și de Est, Cehia este campioana absolută în domeniul formării, menținerii și atragerii candidaților pe piața muncii, ocupând locul 20 la nivel global, înaintea unor economii mai dezvoltate, precum Franța (locul 22) sau Italia (locul 42).
România a primit un scor peste medie, situându-se pe locul 30 la nivel global, în cazul dezvoltării și menținerii persoanelor cu calificări medii pentru poziții tehnice. În cazul persoanelor cu responsabilități de conducere, posesoare ale unor cunoștințe și abilități recunoscute la nivel global (Global Knowledge skills), România se situează pe locul 57. Din acest punct de vedere, Bulgaria se situează pe locul 35 în cazul menținerii candidaților cu calificări tehnice medii și locul 37 în cazul menținerii candidaților care posedă abilități de management, recunoscute la nivel mondial. Cehia ocupă locul 1 pe plan mondial în cazul păstrării candidaților cu calificări medii și locul 28 în cazul candidaților care dețin cunoștințe și abilități recunoscute la nivel global.
Autorii studiului observă că România are un punctaj slab în cazul atragerii candidaților pe piața muncii, aspect care poate fi îmbunătățit prin atragerea imigranților și a firmelor străine. Ponderea firmelor străine în economia românească este scăzută iar nivelul transferului de tehnologie este unul redus. Autorii studiului mai sugerează că România trebuie să își deschidă economia către candidații potriviți pentru posturile de conducere veniți din alte țări. În acest caz, țara noastră se poate inspira din experiența Spaniei sau Cehiei, care au avut politici coerente de atragere a candidaților cu abilități de conducere. Un alt exemplu de urmat este Marea Britanie, care a reușit să transforme mulți candidați cu abilități de management în antreprenori.
Primele 5 țări în topul competitivității pentru atragerea și păstrarea candidaților pe piața muncii sunt Elveția, urmată de Singapore, Luxemburg, Statele Unite și Danemarca.
Studiul Global Talent Competitiveness Index oferă decidenților din România opt recomandări pertinente pentru o mai bună gestionare a candidaților și atragerea de forța de muncă:
- Mobilitatea a devenit un element cheie în dezvoltarea candidaților: ei au nevoie de un mediu în care mobilitatea internațională și “circulația creierelor” este încurajată.
- Dezbaterile privind migrația trebuie să pună accentul pe soluții, nu pe emoții: țările vor continua să privească problema migrației din perspectiva identificării de candidați potriviți pentru nevoile lor.
- Practicile de management fac diferența în atragerea candidaților: În afara stimulentelor salariale și a standardului de viață, un alt aspect important pentru candidați este profesionalismul managementului și investiția în dezvoltarea personalului.
- În timp ce oamenii continuă să se mute în căutare de locuri de muncă și oportunități, slujbele se mută acolo unde există candidați: unele țări au început să atragă investitori internaționali datorită costului rezonabil al candidaților creativi: China, Coreea de Sud, Filipine și Vietnam în regiunea Asia Pacific; Malta, Slovenia, Cipru și Moldova în regiunea europeană; Turcia, Iordania și Tunisia în Orientul Mijlociu și Africa de Nord; și Panama în America Centrală.
- Apar noi magneți pentru candidați: În timp ce țări precum SUA, Singapore și Elveția au fost și rămân atractive pentru candidați, competiția ar putea deveni intensă în rândul altor poli, precum Indonezia, Iordania, Chile, Coreea de Sud, Rwanda și Azerbaidjan, pe măsură ce tot mai mulți candidați aspiră să muncească în aceste centre tot mai atractive.
- Muncitorii slab calificați sunt în continuare înlocuiți de roboți, în timp ce lucrătorii din birouri sunt mutați de algoritmi: pe măsură ce mobilitatea continuă să fie redefinită de tehnologie, lucrătorii din domeniul cunoașterii și întregi ramuri economice ar putea fi mutate. Unii lucrători ar putea lucra de acasă în timp ce alții ar putea găsi slujbe la mare distanță de casă.
- Într-o lume în care candidații circulă în căutare de oportunități, orașele și regiunile devin jucători esențiali în competiția pentru cei mai buni angajați: pe măsură ce tot mai multe metropole adoptă politici ingenioase de atragere a candidaților, agilitatea și branding-ul metropolelor par a fi diferențiatori mai importanți decât mărimea lor
- Numărul redus de candidați cu abilități tehnice medii (muncitori calificați, specialiști) reprezintă un handicap pentru țările în curs de dezvoltare: lipsa lor continuă să se facă simțită în țări în curs de dezvoltare precum China, India și Africa de Sud.
Studiul GTCI acoperă 83,8% din populația lumii și 96,2 din Produsul Intern Brut mondial.
Studiul complet Global Talent Competitiveness Index se poate găsi aici.