Ce ne determină să creştem şi încotro ne îndreptăm – interviu cu Tomas Sedlacek
Cariereonline: Trăim într-o paradigmă a creşterii infinite. Toate cărţile de management ne învaţă să ne extindem, să creştem, să ne dezvoltăm şi să fim de succes, producând şi, implicit, consumând mai mult. Este această paradigmă fezabilă pe o planetă cu resurse limitate?
Tomas Sedlacek: Nimic nu creşte pentru totdeauna. Copacul nu creşte până la cer. Dar e normal să te aştepţi ca un copil să crească. Nu ai nevoie de un medic să îţi spună asta. Şi totuşi e greşit să te aştepţi ca un adult să crească. Deci trebuie să ne aşteptăm la o creştere până într-un anumit moment, apoi trebuie să creştem în alt fel. Trebuie să cunoaştem limitele creşterii şi cred că este un amănunt care a fost studiat în economie încă din perioada lui Adam Smith şi a altor economişti clasici. Ce se va întâmpla când vom încheia procesul de creştere? Care va fi starea economiei atunci şi care este ţelul către care ne îndreptăm? Am neglijat mult întrebarea asta. Ce ne determină să creştem? Să presupunem că alergi doar de dragul mişcării. Se numeşte jogging. Nu ai o ţintă către care alergi, pentru că o faci ca să slăbeşti sau ca să te simţi bine. Un astfel de alergător nu ar trebui să fie niciodată surprins că nu ajunge nicăieri, pentru că aleargă în cerc. La fel se întâmplă şi în economie. Creştem de dragul creşterii în sine. Dar n-ar trebui să fim surprinşi că nu ajungem nicăieri şi cred că e importan să ne întrebăm care este scopul creşterii. Şi în economie alergăm şi trebuie să ne asigurăm că ştim care este direcţia către care ne îndreptăm. Şi mi se pare că lipsa răspunsului la această întrebare o compensăm alergând mai repede. Nu ştim către ce alergăm şi nici nu ne punem problema, aşa că alergăm mai repede.
Dar cum vom compensa faptul că avem totuşi resurse limitate şi creşterea se bazează în mare măsură pe ele?
Asta este o altă mare problemă. Nu putem continua situaţia la nesfârşit. Unul dintre motivele pentru care am înregistrat creşteri economice atât de mari s-a întâmplat pentru că am folosit şi folosim rezervele din trecut. De exemplu petrolul şi ceilalţi combustibili fosili. Pentru prima dată în istoria omenirii am ştiut la ce să folosim combustibilul, aşa că ne-a fost uşor. Pur şi simplu extragem din subsolul „trecutul“, construind tunele ca să ajungem la el. Dar construim tunele şi către viitor, pentru că am ajuns să ne bazăm creşterea economică acumulând datorie publică. Fără aceste lucruri creşterea nu ar fi la fel de puternică.
La nivel geopolitic, Europa şi celelalte state puternice au exploatat coloniile în schimburi internaţionale care, este adevărat, au ajutat statele sărace, dar care ne-au ajută pe noi şi mai mult. Noi ne alegem cu 99% din profit, în timp ce ţările sărace cu restul. Deci pur şi simplu absorbim energia din trecut, viitor şi pe plan geopolitic. Aceasta este sursa creşterii noastre, nu doar tehnologia, ci şi acest foarte nedrept val. Mă refer la un val puternic care ia cu sine toată apa din jur. Iar acest proces va lua sfârşit, pentru că nu este o creştere naturală.
Trebuie să ne întrebăm dacă oferim viitorului mai mult decât luăm de la el? E o întrebare legitimă şi e foarte greu să dăm un răspuns ştiinţific. În trecut foloseam combustibilii fosili ca să încălzim clădirile (n.r. – în România lucrul acesta se întâmplă şi acum), ceea ce este o risipă groaznică. Şi cred că în viitor o să ne minunăm că am folosit petrolul ca să punem maşinile în mişcare. Sper că în viitor vom păstra produsele petroliere pentru toate celelalte lucruri pentru care le folosim şi acum, cum ar producţa de mase plastice de orice tip, medicamente, detergenţi şi aşa mai departe. Să nu uităm că (n.r. petrolul) este o resursă indispensabilă. De fapt, problema este că petrolul este un drog ieftin şi cred că ar trebui să fie mai scump. Când s-au înregistrat creşterile mari la preţul petrolului, chiar i-am spus unui prieten că este un lucru bun, pentru că am putea aloca mai mulţi bani cercetării în domeniul sursele de energie alternativă. Iar el, care lucra pentru Skoda, mi-a spus, da, însă nu vom investi bani în asta, pentru că preţul va scădea din nou şi dacă investim toţi aceşti bani în resurse alternative şi preţul scade, vom pierde toţi banii investiţi în cercetare. Problema nu este că petrolul este prea scump, ci că este prea ieftin şi că este un drog de care suntem cu toţii prinşi în cârlig. Dar trebuie să ne eliberăm repede. Singurul lucru la care trebuie să sperăm şi pentru care trebuie să ne rugăm este că şocul să fie cât mai lent. Dacă se va întâmpla de la o zi la alta, atunci avem o problemă.
De ce este atât de lentă recuperarea economică a SUA şi cum afectează ea economiile celorlalte state ale lumii?
Pentru că problema se acumulează de prea mult timp şi pentru că am devenit prea răsfăţaţi şi nu mai suportăm nici un fel de criză. Vrem doar să creştem, să creştem, să creştem. Şi nu te poţi aştepta ca economia că crească în fiecare secundă, în fiecare minut sau în fiecare săptămână. Ne este o problemă a capitalismului, este o problemă a capitalismului de creştere. Economia a crescut pentru o perioadă de zece ani şi nimeni nu a spus mulţumesc nimănui. Şi în primul an când a scăzut cu două sau trei procente, toată lumea era gata să sară pe fereastră. Dar nu te poţi aştepta să ai permanent o dispoziţie bună, pentru că întotdeauna există ziua de luni dimineaţă.
Ce se întâmplă în Grecia, Portugalia şi Spania? Cum se vor clarifica lucrurila până la urmă?
Problema celor trei ţări este cea mai evidentă, dar o situaţie asemănătoare se întâmplă în Germania şi în alte state puternice. Cererile noastre cresc în continuare şi soluţiile pe care le găsesc guvernele este să lase să crească deficitul bugetar. Dacă vrei mai mult şi chiar crezi că îţi poţi permite, atunci trebuie să te îndatorezi. Şi din această cauză economiile noastre au datorii atât de mari. Problema grecească nu e doar a lor, ci este o problemă europeană sau vestică. Singura problemă a grecilor este că ei au ajuns acolo mai devreme.
Ce se va întâmpla dacă Grecia va intra în faliment?
Este o situaţie pe care trebuie să o evităm indiferent cât ne-ar costa, pentru că este aproape de neimaginat. Dacă Grecia dă faliment, atunci va urma un val de state care vor da faliment. Falimentul Greciei nu ar ajuta pe nimeni. Trebuie să rămânem împreună cât de mult putem, să câştigăm timp, nu doar pentru Grecie, ci pentru noi toţi. Şi poate în acest timp să venim cu o soluţie. Pentru că soluţiile pe care le-am dat până acum au fost nesistematice.
Toată lumea este de acord că soluţia grecească, soluţia irlandeză au fost nesistematice. Nu ar trebui să ţintim o inflaţie zero, ci ar trebui să ne mulţumin cu două sau trei procente de inflaţie. Acelaşi lucru ar trebui să-l facem cu creşterea produsului intern brut. Ar trebui să nu mai avem un PIB maxim tot timpul, ci unul de doua sau trei procente. Să spunem că dacă plănuim o creştere de şase procente, ar trebui să încetinim creşterea şi să folosim surplusul bugetar să ne plătim datoriile. Asta ar trebui să se întâmple şi în România, şi în Cehia şi, de fapt, în orice altă ţară din UE.
Este mult mai important să avem economii stabile decât să creştem cât mai repede. Şi trebuie să conştientizăm asta. Creşterea rapidă este un lux pe care nu ni-l putem permite. Trebuie să ne stabilizăm economiile scăzând datoriile de stat.