Ce se poartă în primăvara 2016 – recomandările YOKKO
Rochiile au fost și rămân cel mai solicitat articol vestimentar din garderoba oricărei femei. Este foarte simplu motivul pentru care acestea sunt atât de populare: în rochii femeile au posibilitatea de a-și pune în evidență liniile grațioase feminine și formele atrăgătoare. În plus, niciun alt articol vestimentar nu se poate lăuda cu o varietate atât de mare de modele, în multe stiluri și pentru orice siluetă.
Pentru luna februarie și începutul lunii martie YOKKO vă propune o colecţie bazată pe piese în culori puternice şi clasice (negru, bleumarin, roz nude) care ies în evidenţă datorită micilor detalii în culori surprinzătoare: flori lucrate manual şi eşarfe diafane în roşu, fucsia, verde, roz sau turcoaz.
Imprimeuri
În sezonul primăvară-vară 2016, învingătoare sunt imprimeurile geometrice, apărute atât în formă de dungi sau buline, precum și în forme abstracte, in contraste puternice care aduc atractie si bucurie.
Rochii din materiale preţioase
Originar din Italia, brocartul este un material prețios și regal. Inspiră-te din istoria sa veche de secole și bucură-te de noblețea sa în funcție de starea ta de spirit: sobrietatea unei ținute de zi sau impresia de neuitat a unei rochii de seară.
Lejeritate la birou
O ținută pentru birou trebuie să atingă acel echilibru perfect dintre stil personal și standardele etichetei vestimentare. YOKKO propune pentru acest sezon bluze lejere din voal și pantaloni drepți, țigaretă, largi sau evazați – formele feminine întâlnesc liniile clasice care pun în valoare orice siluetă.
Sacoul a rămas piesa de bază a ținutelor office. YOKKO a combinat această piesă vestimentară cu pantaloni clasici, evazați, dar și cu fuste creion sau ușor asimetrice pentru o prezentare impecabilă. Pentru cele mai jucăușe dintre dumneavoastră vă propunem flori lucrate manual și eșarfe cu care să îmblânziți rigiditatea unui sacou clasic.
Pentru jocuri optice și atragatoare la birou, YOKKO a creat pentru colecția de primăvară-vară 2016 fuste și rochii evazate, cloș sau creion – în culori uni sau cu imprimeuri pline de imaginație cu garnituri din catifea sau piele ecologică. Buzunarele ascunse discret în falduri de materiale prețioase oferă un aer jucăuș chiar și celor mai pretențioase outfituri.
Rochiile propuse sunt ajustate pe corp, cu falduri care să ascundă mici imperfecțiuni sau lejere pe bust și șold, dar cu talia marcată de cordoane. Materialele noastre preferate în cazul rochiilor rămân brocartul, tricotul si voalul, cu diverse structuri si insertii.
Putem spune cu convingere că asemenea diversitate bogată de modele, culori și decor, pot debusola chiar și pe cea mai iscusită fashionistă. În asemenea cazuri putem da doar un singur sfat – ramâneți fidele gustului, stilului și instinctului dumneavoastră.
Colecția YOKKO Primăvară-Vară 2016 se bazează pe un stil elegant și lejer, iar ținutele prezentate reprezintă primele propuneri pentru acest sezon. Mai multe culori și modele purtabile si feminine pentru vara aceasta la birou si la ocazii speciale vor fi disponibile în curând pe site-ul YOKKO și în magazine.