Roşia Montană, între controverse şi raţionament
La Roşia Montană este o zi splendidă de sfârşit de martie, astfel că soarele pătrunde generos prin ferestrele sălii de consiliu de la Muzeul „Aurul Apusenilor“, situat în centrul istoric al comunei. Alături de mine, la o masă mare din lemn masiv vopsită în negru, Cecilia Szentesy îmi explică punct cu punct proiectul Roşia Montană.
Cecilia este absolventă a Facultăţii de Inginerie Geologică şi Geofizică a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca, pe care a terminat-o în 1984. S-a făcut geolog din spirit de aventură. Îi plăceau filmele lui Jacques-Yves Cousteau şi cărţile de aventură, cum este Kon-Tiki, scrisă de norvegianul Thor Heyerdahl. După absolvire a primit repartiţie la Minexfor SA Deva, o întreprindere de prospecţiuni şi explorări geologice care cerceta resursele minerale din zona centrală a Transilvaniei. Compania făcea cercetări în şase judeţe, unul dintre ele fiind Alba, în Patrulaterul Aurifer, astfel că localitatea Roşia Montană îi era destul de familiară.
În 1997, când Gabriel Resources şi-a făcut filiala românească Roşia Montană Gold Corporation, au început angajările.
S-a făcut o selecţie destul de drastică, iar Cecilia a plecat din start cu şanse minime, dintr-un motiv cât se poate de simplu: este femeie, iar munca în subteran este mai degrabă un atribut al bărbaţilor. Dar ştia bine limba engleză, ceea ce a fost un argument convingător şi suficient. A început ca simplu geolog , apoi a fost numită senior geologist. Nu după mult timp a devenit geolog-şef, apoi a făcut un EMBA şi a devenit manager, ajungând să se ocupe cu procesele de avizare legate de licenţa minieră. În prezent este director de proiectare tehnică, dar nu e vorba de proiectarea obiectivelor civile, ci numai de obiectivele industriale ale minei.
Aceasta înseamnă cele patru cariere, iazul de decantare şi uzina de procesare. Dar se ocupă şi de obiectivele-suport, cum ar fi alimentarea cu apă, cu energie electrică şi drumuri tehnologice.
Pentru Cecilia, proiectul Roşia Montană este tot un fel de aventură. În momentul când a demarat, zona era destul de puţin cunoscută din perspectiva mineralizaţiilor auroargentifere.
Roşia Montană este o zonă minieră istorică încă din Antichitate. În regimul trecut, în Patrulaterul aurifer funcţionau multe mine, care, din cauza condiţiilor de după schimbarea regimului, au fost închise.
Istorie, impedimente şi soluţii
Din 1997 şi până la depunerea proiectului spre avizare, proiectul RMGC a trecut prin 39 de modificări majore. „Am încercat să le explicăm strict inginereşte“, spune Cecilia. „Toate cele patru cariere de minereu au fost reconfigurate, s-au micşorat sau au fost modificate.“ Astfel că s-au pierdut jumătate de milion de uncii de aur, adică 15 tone care nu vor fi exploatate niciodată. „Aşa am reuşit să câştigăm de partea noastră localnicii, pentru că întotdeauna i-am consultat şi am comunicat cu ei. Sunt multe motive pentru care avem opozanţi, însă majoritatea lor provin din faptul că aceştia nu cunosc proiectul decât din presă sau de pe internet.”
Proiectul minier se întinde pe patru din cele 16 sate ale comunei Roşia Montană, adică aproximativ 23% din suprafaţa comunei.
Comuna are 4 200 de hectare, iar proiectul ocupă circa 1 000. Cum era şi normal, pentru zona industrială există anumite interdicţii, pentru că nu e vorba doar de exploatare, ci şi de activităţile conexe. Pe restul teritoriului, comuna se poate dezvolta în orice direcţie. Cecilia spune că în zonele de exploatare este imposibil să faci alte activităţi. Asta pentru că există deja cariere exploatate cu haldele de steril asociate.
„Nimeni nu face o pensiune în mijlocul carierei sau pe o haldă de steril, care este un material de umplutură“, spune ea. „Zona este industrială încă de pe vremea romanilor. “ În toată Roşia Montană se află 140 de km de galerii miniere şi goluri subterane, din care 7 km datând din perioada romană, continuate până în timpul dictaturii comuniste. Tăbliţele cerate, de exemplu, descriu contractele între ocupanţii romani, minerii aduşi din Dalmaţia şi localnici. Există galerii şi din perioada Evului Mediu, dar cea mai bine documentată arhivă este din timpul Iimperiului Austro-Ungar, aflată la Budapesta. „Este o arhivă cu localizări de galerii, zone exploatate, conţinuturi, producţii miniere etc.“, spune geologul.
„Nu sunt doar date despre Roşia Montană, ci despre toate exploatările unde imperiul a fost implicat, adică Brad, Zlatna, Almaşu Mare, Certej, Săcărâmb (locul unde a fost prima şcoală superioară de minerit înfiinţată de habsburgi).“
Zona protejată
Conform proiectului, există o zonă protejată care include zona istorica, precum şi un spaţiu-tampon între zona industrială şi zona istorică. Aici, RMGC a restaurat şi încă restaurează multe clădiri în parteneriat cu consiliul local, cu ajutorul unor firme specializate şi cu materiale tradiţionale. În plan sunt 126 de case din centrul istoric care deja au intrat într-un program de reabilitare, dintr-un total de 317. Multe dintre ele sunt deja în proprietatea companiei; fiind nelocuite la momentul achiziţionării, proprietarii s-au bucurat să scape de ele. „Turiştii vin la Roşia Montană, dar nu au unde să locuiască, n-au unde să mănânce, n-au unde să bea o cafea“, îmi spune Cecilia. Ea speră că, într-o zi, Roşia Montană va fi un fel de Erzberg, localitatea minieră din Austria care atrage zeci de mii de turişti datorită exploatării de minereuri de fier, care se întinde până aproape de marginea oraşului.
Tocmai pentru că există o tradiţie minieră, iar mineritul modern poate fi interesant.
Acum, la Roşia, 70% dintre case nu au nici măcar toaletă înăuntru, dar lucrurile s-ar putea schimba, dacă ar exista fonduri.
RMGC a cheltuit deja circa 11 milioane de dolari pe cercetarea arheologică şi conservarea patrimoniului la Roşia
Montană şi s-a angajat să aloce încă 70 de milioane de dolari pentru patrimoniul din localitate. „Cercetarea arheologică este şi o obligaţie legală, însa ceea ce a efectuat compania până în prezent depăşeşte cu mult cerintele legale“, spune Cecilia. Programul a fost coordonat de Muzeul Naţional de Istorie a României, dar au colaborat multe muzee din ţară. „S-a lucrat cu aproape 80 de cercetători în fiecare an, plus 300 de muncitori.“
Proiectul Roşia Montană
Când se află la Roşia Montană, adică cinci zile pe săptămână, Cecilia spune că nu simte opoziţie faţă de proiect, deoarece cei mai mulţi localnici sunt pentru exploatarea minieră. Recunoaşte că mai sunt şi oameni care au îndoieli, dar se încearcă clarificarea oricăror nelămuriri. Practic, de câte ori are ocazia, Cecilia explică proiectul aşa cum face şi pentru mine, ca de la profesor la student.
„Patrulaterul aurifer din Munţii Apuseni are circa 900 km pătraţi din zona central-vestică a Transilvaniei“, spune ea. „Aici sunt cunoscute aproape toate zăcămintele de aur şi argint ale României, cu excepţia câtorva de la Baia Mare.“
Patrulaterul aurifer mai conţine, pe lângă Roşia Montană, şi alte mine importante exploatate încă din Antichitate: Bucium, Rodu Frasin, Vâlcoi-Corabia, Brad, Almaşu Mare.
Statul român le-a închis pe toate în anii’70. Alte mine de aur mai sunt la Haneş, Larga, Popa Stănija, Breaza şi, spre sud, Certej şi Săcărâmb. Nici una dintre ele nu este în exploatare, fiind în faza de dezvoltare prin licenţe de exploatare sau licenţe de explorare.
RMGC are o licenţă de exploatare şi acum aşteaptă autorizarea de mediu pentru exploatarea celor 10,1 milioane uncii de aur, adică aproape 314 tone de aur şi 47, 6 milioane de uncii de argint, adică 1 480 de tone de argint. „Există deja două cariere pe care RMGC le va lărgi şi le va adânci. Cariera Cetate şi cariera Cârnic vor funcţiona în primii ani din perioada de producţie. În total, cele 4 cariere vor avea 16 ani de viaţă. La nord de comună sunt alte două cariere, Orlea şi Jig, care vor funcţiona în paralel, dar nu în acelaşi timp cu Cetate şi Cârnic. Cetate este deja un crater, iar Cârnic este un deal ca un şvaiţer, strabatut de galerii, executate de-a lungul timpului. La finalul proiectului minier, trei dintre cele patru cariere vor fi umplute la loc cu acelaşi tip de material, care insa nu contine metalele preţioase, iar Cetate se va umple cu apă şi va deveni lac artificial. RMGC va concentra toate obiectivele în locuri apropiate, pentru a diminua impactul asupra vecinătăţilor. Lucrarile de cercetare arată că toată zona este găurită, iar partea bogată a fost deja exploatată. Totuşi, mineralizaţia este economică, chiar dacă din exploatare se pierde circa 20% din metalele preţioase.
Tehnologia de exploatare
Tehnologia care va fi folosită la Roşia Montană, cea pe bază de cianură, este practicată în 95% din exploatările miniere ale lumii. Extracţia metalelor preţioase implică trei faze-cheie: exploatarea în carieră, procesarea în uzină şi depunerea sterilelor în iazul de decantare. În carieră, o sondă va săpa găurile de puşcare, care vor fi umplute cu un amestec de azotat de amoniu şi motorină. Ca la toate minele moderne, puşcările se vor face cu întârzieri de milisecunde între ele, deoarece acestea produc unde seismice, care astfel se anihilează reciproc.
O undă seismică o întâlneşte pe cealaltă şi o neutralizează. Există o zonă de cca. 85% din zăcământ în care se va aplica metoda convenţională de puşcare, precum şi o zonă cu regim special, în apropierea zonelor protejate, în care se va aplica o metodologie de puşcare specială, similară cu metodele de puşcare aplicate în cazul săpării tunelelor de metrou.
Cecilia spune că se va putea sta pe buza carierei chiar în momentul acestor puşcări. „Este o tehnologie care se aplică şi în Finlanda“, spune Cecilia. Puşcarea fărâmiţează minereul, care este transportat la concasoare, iar acestea îl fărâmiţează în bucăţi nu mai mari de 10 cm. Pentru că obiectivele miniere sunt foarte comasate, lungimea maximă de parcurs este de aproape şase kilometri, iar o cursă va dura aproximativ 20 de minute, cu tot cu timpii de încărcare şi descărcare. Vor exista 14 camioane care vor duce minereul sfăramat la uzina de procesare. Cianura se foloseşte în faza de procesare, în tancuri de oţel, sub care va exista o cuva de retenţie din beton. Tancurile vor fi capabile să reţină amestecul de minereu fin ca nisipul şi leşia, şi vor fi complet etanşe. Materialul care iese din aceste tancuri şi care are încă conţinut toxic ajunge la staţia de neutralizare. Conţinutul trece printr-un proces de denocivizare, până când ajunge la concentraţii care nu mai sunt periculoase nici pentru om, nici pentru viaţa animală. Apoi va fi depozitat în iazul de decantare într-un spaţiu deschis, unde concentraţia de cianură va fi între cinci şi şapte miligrame pe litru, în condiţiile în care limita maximă admisă de legislaţia românească și europeană este de 10 miligrame pe litru. „Ar trebui să bei 40 de litri de apă în două ore – ceea ce fizic este imposibil – ca să ţi se facă rău“, spune Cecilia. În plus, cianura se descompune natural şi progresiv sub efectul razelor solare. Aurul şi argintul sunt dizolvate de către cianură, apoi se fixează pe nişte cărbuni activi care retin în porii lor metalele preţioase. Din acest cărbune activ, aurul şi argintul este spălat cu ajutorul unei soluţii de acid clorhidric şi se obţine un nămol aurifer, care este supus unui proces de electroliză. Pe catod se depune metalul, iar pe anod se depune partea neutilă. Apoi urmează topirea aurului şi în final aurul se toarnă în lingouri. „Acest steril care iese din tancuri conţine în continuare o cantitate de cianură, de aceea el este spălat cu jet de apă“, spune geologul.
„Apa este recircuitată în flux, deoarece cianura este scumpă şi nu se va deversa, ci va fi economisită în toate aceste procese tehnologice. Pentru că este recircuitată, nu are cum să ajungă în mediu.“ Ceea ce nu poate fi recuperat, adică ce mai rămâne în steril după spălare, ajunge în staţia de neutralizare. În iazul de decantare ajunge o cantitate de steril de procesare amestecată cu apă , iar transportul acestuia se face pe conducte, gravitaţional. Apoi acea apă este recircuitată în procesul tehnologic. Nu va fi niciun lac acolo, ci o depunere de steril (nisipul fin), din care apa se evacuează şi se repompează în circuitul de procesare, astfel că apa se va economisi.
Cum se împarte profitul
RMGC este o firmă românească înregistrată în România, care are doi acţionari importanţi. Unul este Gabriel Resources, companie listată la Bursa din Canada, care are 80,69% din acţiuni, iar celălalt este statul român, care prin intermediul Minvest Deva deţine 19,31%. În septembrie 1998 era cunoscută o rezervă de 1 milion de uncii de aur. În urma lucrărilor de cercetare executate, peste numai trei luni s-a ajuns la 1,9 milioane de uncii, în decembrie 1998. În iunie 1999 se cunoşteau 5,4 milioane de uncii, iar în decembrie 1999 se ajunsese la 7,5 milioane.
Astăzi RMGC este convinsă că va putea exploata o cantitate de 10,1 milioane de uncii numai de aur. Producţia anuală de aur va fi mai mare în primii cinci ani şi, în medie, va ajunge la jumătate de milion de uncii de aur pe an, ceea ce înseamnă circa 13 – 15 tone de aur anual. Practic, România ar deveni cel mai mare producător de aur din Uniunea Europeană. În termeni strict economici, veniturile din vânzarea aurului şi argintului ar fi de 7,5 miliarde de dolari la un preţ al aurului de 900 de dolari uncia, din care 1,8 miliarde merg direct la bugetul de stat şi bugetul local din taxe şi impozite. Aici este inclusă şi partea de profit pe care statul român o are. Alţi 2,4 miliarde de dolari vor merge direct în economia României, pentru că vor fi nenumăraţi furnizori de bunuri şi servicii, plus forţa totală de muncă. „Există un impact total potenţial calculat de economiştii de la Oxford Policy Management“, spune Cecilia.
„Impactul total în economia României este estimat la 19 miliarde de dolari pe durata proiectului, luând în considerare acelaşi preţ al aurului, de 900 USD/ uncie.“ La construcţia obiectivelor miniere ar trebui să se investească o sumă de 876 de milioane de dolari, plus costurile de operare aferente.
Dacă facem însă calculul la 1600 de dolari, cât este uncia acum, veniturile din exploatarea aurului și argintului vor fi de 13,2 miliarde de dolari, iar sumele care vor ajunge la statul roman vor creste corespunzator.
În prezent este o perioadă în care numărul de angajaţi este minim, de aproape 500 de angajaţi direcţi, înainte de începerea construcţiei minei. În perioada de construcţie va fi un maximum de angajaţi, adică 2 300 de locuri de muncă directe.
Locuri de muncă indirecte vor fi circa 4 200, deci un total de 6 500 de oameni în faza de construcţie. Pentru faza de operare (timp de 16 ani) vor fi 880 de locuri de muncă directe, şi circa 2 300 indirecte. Pentru faza de închidere vor fi aproximativ 1 770 locuri de muncă directe şi indirecte.
Până atunci, va fi mult de lucru la Roşia Montană. Cei mai mulţi locuitori ai comunei aşteaptă începerea proiectului, despre care nimeni nu ştie exact când va demara. De fapt, acesta este lucrul care te frapează la Roşia Montană, că oamenii de acolo chiar îşi doresc să muncească şi intuiesc că întreaga zonă va prospera. Până atunci, Cecilia îşi va vedea de treabă şi va explica ce e de explicat oricărui om care o va ruga acest lucru.
Articol preluat din Revista Cariere de aprilie. Pentru detalii legate de abonare, click aici