Tudor Totolici: “Mediocritatea nu mai este o salvare” – sau un alt fel de manifest
Dar undeva, pe drum, ceva s-a întâmplat. Lumea a devenit mai competitivă și mediocritatea nu a mai fost trecută cu vederea. Și chiar are sens, dacă stai să te gândești. Uită-te la tine. La ce faci zilnic la birou. Sunt șanse foarte mari ca șeful tău să te poată înlocui mâine cu cineva mai competent, cu cineva care vrea un salariu mai mic, cu o firmă din India sau chiar cu un software.
Șansele sunt ca tu să te pricepi foarte la bine la job-ul tău, dar cel mai probabil nu reușești să “te vinzi”. Să îi faci pe ceilalți să realizeze cât de important ești pentru echipă. Sau la o scară mai mare să îi faci pe alții să vadă cât de important ești în domeniul în care lucrezi.
În zilele noastre ce se contrapune mediocrității este brandul personal. Ce vine să completeze brandul personal este o rețea de contacte extinsă și construită în timp. Ce te salvează de mediocritate, în lumea hipercompetitivă în care trăim? Dorința de a arăta lumii cine ești și ce știi să faci.
Cel mai ușor canal prin care poți face asta cu resurse minime e chiar lângă tine. Și e unul din principalii vinovați pentru abolirea mediocrității. Internetul. Să îți construiești o imagine nu a fost niciodată mai simplu. Fie că pornești cu un blog sau cu un profil pe o rețea socială, procesul e același.
Eu fac asta zi de zi. Am un blog, am cont de Facebook și cont de Linkedin. Am început să contruiesc la începutul anului un business și învăț în fiecare zi să mă vând. Învăț să spun lumii ce știu să fac și învăț să ajut lumea. Și tu poți face la fel.
Unde o să ai probleme? În a te defini. În a găsi acel lucru la care ești mai bun decât oricine altcineva. Dar o să reușești, chiar dacă de cele mai multe ori nu e chiar ce îți imaginai. Te vei diferenția și te vei poziționa unic față de alți specialiști în acel domeniu.
Ce încerc eu să fac cu acestă serie de articole este să îți explic ce se întâmplă după ce te “găsești”. Cum faci ca acel talent unic pe care îl ai să influențeze oamenii din jur. Cum să îți construiești o “platformă” unde să poți ajuta și unde să fi ajutat. Pașii sunt simpli și succesul garantat.
Vei vorbi cu lumea și le vei povesti tuturor ce știi să faci și cât de mult îți place să faci asta. Vei scrie zilnic și te vei documenta. Vei scrie mult și probabil vei citi și mai mult. Probabil vei face asta în afara programului și la început o să ți se pară obositor. Dar o să îți placă.
O să îți placă mult să poți să adormi gândindu-te că talentul și pasiunea ta au ajutat pe cineva în ziua respectivă. O să îți placă să descoperi lucruri noi. Te vei bucura de “noul tu” și vei realiza că drumul pe care mergi e cel corect. Nu de alta, dar mediocritatea nu mai este o salvare.
Până data viitoare, cu prietenie,
Tudor Totolici
_________________________________________________________________
Tudor Totolici
Trainer si Consultant pentru Proiecte de Marketing Online
[email protected]
http://www.tudortotolici.ro"