A pariat pe risc: Adolescentul milionar la 19 ani
Este vorba despre Erik Finman, originar din Idaho- USA. un tânăr care a devenit milionar în dolari la doar 18 ani. Cu o investiție în Bitcoin. Finman a început investiţiile în anul 2011, pe când avea doar 12 ani. Băiatul a primit un cadou de 1.000 de dolari din partea bunicii lui pe care i-a investit în bitcoin, pe când un token costa 12 dolari.
Povestea adolescentului a captivat America, încântând oamenii cu amestecul de ambiţie copilărească, abilităţi antreprenoriale şi muncă grea, după cum nota The Telegraph. „Eram un eşec din aproape toate punctele de vedere“, povesteşte băiatul despre perioada când era la școală. „Nu am fost cel mai studios dintre copii. Jucam Call of Duty şi mă strecuram în Grand Theft Auto pentru ca părinţii să nu mă vadă”. Îi era teamă să discute cu profesorii, care-i făceau eşecurile să pară ceva rău, ceea ce-l demotiva. Unul dintre profesori, susţine el, i-a spus că nu va realiza niciodată nimic, aşa că la fel de bine ar putea renunţa la şcoală pentru a se angaja la McDonald’s. În 2013, Erik făcea deja primul profit din investiţia în bitcoin. O monedă virtuală, care în 2011, anul investiţiei, valora 12 dolari, ajunsese la 1.200 de dolari bucata. Cadoul primit de la bunică era pe cale să devină o comoară.
Optimist cu privire la viitor
Erik este de părere că următorii 10 ani vor reprezenta o oportunitate pentru cei care vor să se îmbogățească peste noapte, în ciuda avertismentelor legate de volatilitatea criptomonedelor. „Dacă sunt inteligenți în legătură cu criptomonedele, în următorii 10 ani, mulți oameni pot să își construiască averi mult mai mari. Eu tot zic: dacă nu devii milionar în următorii 10 ani, e numai vina ta”, crede adolescentul.
Potrivit CNBC, povestea de succes a lui Erik Finman a început cu un pariu cu părinții săi. Adolescentul și-a rugat părinții să-i promită că, dacă va fi milionar la vârsta de 18 ani, nu-l vor forța să se înscrie la facultate. Și datorită investițiilor în bitcoin, Erik nu va fi nevoit să meargă la facultate.
„Pot spune cu mândrie că am reușit și nu voi merge la facultate,” a spus tânărul. În prezent, Erik deține 403 bitcoin care valorează peste un milion de dolari și este optimist cu privire la viitorul său. „Cred că valoarea bitcoinului va crește până la sute de mii de dolari sau chiar un milion de dolari,” este de părere Erik. De asemenea, Finman a realizat şi alte investiţii, dar mai mici, în alte criptomonede, precum litecoin sau etherum, mai precizează CNBC.
Presa l-a verificat
Investiţia în bitcoin la vârsta de 12 ani l-a adus pe Finman în atenţia presei. Tânărul milionar a declarat că a fost supus unei verificări riguroase de către CNBC, pentru a se asigura că spune adevărul. În cadrul sesiunii de întrebări, mulţi au spus despre Finman că este un norocos, în timp ce alţii consideră că a avut un fler extraordinar când a efectuat investiţiile.
După ce CNBC i-a publicat povestea, Finman a transmis publicului că şi-a păstrat bitcoinii în condiţii de siguranţă extremă. Astfel, el a apelat la mai multe portofele electronice şi computere pentru a îşi securiza averea. La final, tânărul afacerist a mărturisit că această expunere în public l-a făcut să se simtă paranoic: s-a temut să nu devină o ţintă din cauza expunerii în presă.
La un moment dat, Erik s-a mutat în Silicon Valley încercând să găsească investitori pentru platforma lui. În ianuarie 2015 a găsit un investitor dispus să ofere 100.000 de dolari sau 300 de bitcoin, care la vremea respectivă mai valorau doar 200 de dolari pe bitcoin. După cum mai notează presa, “este curios ce surprize mai pregătește acest tânăr, care a pariat pe risc!”.