De 10 ani în România provocarea pieței asigurărilor de sănătate
Pe o piață competitivă cum este cea a asigurărilor de sănătate, companiile încearcă să folosească tehnologia pentru a oferi clienților servicii medicale cât mai facile, dar și mai precise.
Interesul românilor pentru servicii medicale în sistem privat a sporit. Pe de o parte datorită facilităților private aflate în creștere, pe de altă parte, a stării sistemului public de sănătate.Acest fapt a condus, inevitabil, și la o orientare a românilor către achiziționarea de asigurări private de sănătate.
Signal Iduna – companie germană cu o experiență de peste 100 de ani, cu expertiză în domeniul asigurărilor de sănătate – a intrat pe piața din România în urmă cu 10 ani, venind cu expertiza de a crea produse mulate pe specificul pieței locale, respectiv servicii la standarde europene. „Încă de la lansarea pe piața din România, ne-am dorit să fim cei care oferă servicii de calitate și produse competitive în domeniul asigurărilor de sănătate private”, spune Mihaela Drugă, Membru al Directoratului Signal Iduna.
Încă de acum 10 ani, românii erau interesați de asigurări de sănătate, dar, în timp, segmentul de clienți corporate, căruia se adresează cu precădere compania Signal Iduna, s-a distanțat față de clienții persoane fizice. Clienții corporate apreciază efortul susținut de a răspunde unor nevoi medicale din ce în ce mai educate și în creștere venite din partea angajaților.
Astfel, compania de asigurări a crescut la rândul ei numărul de produse inovatoare care să răspundă cerințelor de beneficii și servicii medicale particularizate. Astfel, clientul preia ștafeta în creionarea planurilor medicale, opțiunilor de accesare multiple și accesului la tehnologie medicală avansată. „Putem să oferim asiguraților noștri opțiuni multiple și diverse, în funcție de nevoile lor, indiferent dacă este vorba de un simplu consult medical sau o intervenție chirurgicală costisitoare. Față de acum 10 ani, clienții noștri înțeleg mult mai bine care sunt rolul și avantajele unei asigurări de sănătate private, ce presupune accesul ghidat în multiple rețele de clinici și spitale și ce înseamnă un serviciu de calitate”, spune Mihaela Drugă.
Digitalizarea a schimbat piața
Ce s-a schimbat în cei 10 ani? În primul rând, interesul pentru asigurările de sănătate a înregistrat o creștere extraordinară, iar piața asigurărilor de sănătate oferă în prezent o paletă complexă de opțiuni pentru acoperirea nevoilor medicale ale românilor. În același timp, sunt semnificativ mai mulți competitori, ceea ce a condus la nevoia unei reinventări permanente.
„Pe parcursul acestor ani am încercat, și credem că am reușit, să ținem pasul cu o lume în continuă schimbare. «Digitalizare» este unul dintre cuvintele cheie pentru succesul nostru”, adaugă Mihaela Drugă.
În ultimii zece ani, calculatoarele și telefoanele inteligente au devenit indispensabile și fiecare dintre noi se așteaptă să poată interacționa rapid cu oricine prin intermediul internetului. Oamenii vor din ce în ce mai multă rapiditate în rezolvarea problemelor cu care se confruntă.
Și, pentru că este datoria fiecărei companii în parte să fie acolo unde se află consumatorii serviciilor lor, și reprezentanții Signal Iduna au dezvoltat soluții multiple de accesare a planurilor de asigurare pentru toate generațiile: millennials preferă comunicarea digitală, generațiile X și babyboomers – comunicarea în persoană. Indiferent de generații însă, tendința de adoptare a tehnologiei este în creștere.
De exemplu, s-a investit într-o aplicație de mobil, Signal Care Assistant, prin care clienții pot accesa serviciile acoperite de asigurare, fără a mai fi necesară interacțiunea prin Call Center, folosind doar aplicația de mobil. „Cred că este de datoria noastră să ținem pasul cu toate aceste schimbări și să asigurăm un nivel de satisfacție cât mai ridicat posibil în rândul clienților și consumatorilor noștri”, completează Mihaela Drugă.
Provocarea educației
De-a lungul celor 10 ani au existat și provocări, principala fiind creșterea nivelul de educație financiară a românilor, care a fost realizată prin demersurile susținute ale asiguratorilor. De asemenea, în ultimii ani s-a conturat o abordare strategică, inclusiv la nivel de politici guvernamentale, privind necesitatea dezvoltării rapide a asigurărilor de sănătate facultative ca soluție absolut necesară populației, care să complementarieze asigurarea obligatorie, inclusiv prin introducerea facilităților fiscale pentru asigurați.
Compania are acum peste 130.000 asigurați activi și o rată de loializare de peste 90%. Potrivit Mihaelei Drugă, în fiecare an se alătură din ce în ce mai mulți clienți. „Apreciem de fiecare dată când un client nou descoperă Signal Iduna ca fiind cea mai potrivită companie pentru a oferi angajaților și familiilor lor protecția financiară necesară și acces facil la servicii medicale, în momentul în care apar probleme de sănătate”, conchide Mihaela Drugă.
Mihaela Drugă, Membru al Directoratului Signal Iduna
Vrem să ne folosim de toate cunoștințele acumulate în acești ani pentru a putea oferi clienților noștri o experiență cât mai plăcută, la care să se poată raporta de fiecare dată; în același timp ne asumăm rolul setării unui standard de calitate. Ne dorim să fim în continuare un model de succes pe piață și să păstrăm standardele de calitate cu care ne-am obișnuit clienții. Vrem să ne consolidăm imaginea de parteneri de încredere pentru orice angajator. În același timp, facem eforturi constante pentru a oferi oamenilor produse noi, inovatoare, pentru a ne putea păstra în topul preferințelor, în ceea ce privește asigurările private de sănătate. Dincolo de creșterea constantă și rapidă a portofoliului de clienți corporate, intenționăm, în perioada următoare, să oferim soluții individuale de asigurări de sănătate tuturor românilor.
.
Acest material a fost preluat din
numărul 251 al Revistei CARIERE,
ediția de octombrie 2018.