De ce tinerii din România au nevoie urgentă de educație sexuală
Dezbaterile despre educația sexuală ca obiect de studiu apar periodic, cu precădere la început de an școlar, dar hotărârile care să grăbească introducerea acestei ore în școli întârzie să apară, cu toate că România este printre primele țări din Uniunea Europeană la sarcini sau avorturi în adolescență. Dimpotrivă, există destui oameni influenți care pun bețe în roate. Spre exemplu, anul trecut, deputatul Ninel Peia a depus un proiect de lege care prevedea că școlile și profesorii care predau elevilor educația sexuală fără acordul scris al părinților riscă amenzi sau chiar pedeapsa cu închisoarea.
Între timp, inițiativa deputatului a fost respinsă de parlamentari, dar situația la nivel național rămâne confuză. În acest moment, educația sexuală – prezentată de Ministerul Educației ca „educație pentru sănătate” – este (doar) materie opțională în școlile din România și nu trezește interes nici pentru profesori, nici pentru părinți. În 2016 numai 2.000 dintre cei 19.000 de directori le-au propus părinților să-și trimită copiii la aceste ore.
Situația la zi în România & cum e în alte țări din Europa
În contextul acesta, misiunea de a face educație sexuală tinerilor români cade mai degrabă pe umerii voluntarilor sau ONG-iștilor. Adriana Radu este una dintre persoanele care s-au apucat de muncă voluntară. În urmă cu cinci ani, ea a creat prima platformă de educație sexuală în format video din România, Sexul vs Barza, ca să-i învețe pe copiii și adolescenții interesați ce se întâmplă cu corpurile lor. Adriana spune că, la ora actuală, educația sexuală din școlile românești este aproape inexistentă. „La biologie, sistemul reproductiv și igiena lui se predau în clasa a șaptea, iar genetica umană într-a zecea. Apoi, cel puțin pe hârtie, la orele de dirigenție se discută teme precum egalitatea de gen în familie, violența domestică, exploatarea sexuală, dezvoltarea fizică, cognitivă și emoțională a adolescenților. Însă informații despre contracepție, HIV/SIDA și alte infecții cu transmitere sexuală nu sunt prezente în programa obligatorie.”
Culmea este că obligativitatea educației sexuale în școlile din România este recunoscută chiar de legea în vigoare. „Este vorba despre Legea 272 din 2004, republicată în 2014, privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Acolo se precizează clar că autoritățile sunt obligate să adopte în unitățile școlare programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor. Din păcate, această lege nu e respectată”, remarcă Adriana Radu.
În timp ce România nu se grăbește să impună aceste ore în școli, statele din Europa Occidentală au deja zeci de ani de când educația sexuală a devenit obiect de studiu de sine stătător în instituțiile de învățământ. „La fel ca alte țări din Europa de Est, România are o întârziere de 20–30 de ani în ceea ce privește integrarea unui program obligatoriu de educație sexuală în școli. Comparativ, majoritatea țărilor din vestul și nordul continentului au introdus educația sexuală încă din anii ’70. Prima țară care a făcut asta a fost Suedia, în 1955”, subliniază creatoarea programului Sexul vs Barza.
Cum ar trebui să fie orele de educație sexuală în școli?
Psihoterapeutul Nadia Gorduza susține că orele de educație sexuală ar trebui să se țină încă din școala primară, iar materia să fie învățată într-un mod adecvat vârstei. „Programa de educație sexuală trebuie construită an de an astfel încât să le permită copiilor să înțeleagă un spectru cât mai larg de informații. Spre exemplu, la 7–8 ani copiii devin curioși de natura prieteniei, așa că au nevoie să învețe cum să-și gestioneze emoțiile și ce să facă dacă sunt hărțuiți. În schimb, adolescenții între 14 și 16 ani trebuie informați despre contracepție, boli cu transmitere sexuală sau cum să facă față presiunii de a face sex.”
Psihoterapeutul mai spune că aceste ore ar trebui ținute de psihologi educați să înțeleagă psihologia și psihopatologia copilului și adolescentului și supraspecializați pe partea de educație sexuală.
Adriana Radu atrage atenția că, înainte de toate, România trebuie să impună un standard de calitate. „Din păcate, în România nu s-a adoptat încă o definiție a educației sexuale. E necesară preluarea definiției formulate de Organizația Mondială a Sănătății, care precizează, printre altele, că educația sexuală înseamnă să înveți despre aspectele cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice ale sexualității.”
Ce probleme ale societății românești ar rezolva aceste ore
Nadia Gorduza afirmă că educația sexuală pentru copii și adolescenți este vitală, mai ales pentru că îi protejează pe tineri de informații eronate. „Este important să ne informăm corect copiii, nu să adoptăm atitudinea «Ce nu știu nu există!» și să îi ținem fragili într-un glob de cristal care se poate zdrobi imediat.” Psihoterapeutul consideră că educația sexuală face parte din procesul normal de dezvoltare și ajută la înțelegerea identității sexuale. În plus, are efectul de a reduce apariția bolilor cu transmitere sexuală. „Conform statisticilor, incidența BTS la adolescenții care și-au început viața sexuală este 1 din 4 (clamidia, gonoree sau sifilis), din cauza sexului neprotejat”, explică ea.
Și Adriana Radu observă că România are, la nivelul anilor precedenți, cel mai mare număr de diagnosticări cu HIV în rândul tinerilor între 15 și 24 de ani. Ea numește și alte efecte ale lipsei de educație sexuală din școlile românești, de la numărul-record al sarcinilor la adolescente până la violența domestică sau intoleranța față de persoanele cu alte orientări sexuale. „Conform datelor World Bank, România are, după Bulgaria, cea mai mare rată de sarcini la adolescente din Uniunea Europeană, de trei ori peste media continentului. Doar în 2014, au născut peste 18 mii de tinere sub 19 ani, 662 dintre ele înainte să împlinească 15 ani. În plus, 3 din 10 femei între 15 și 49 de ani nu folosesc nicio metodă de contracepție”, mai spune Adriana Radu.
Ea adaugă că educația sexuală, ca măsură de prevenție, este corelată cu reducerea cazurilor de sarcină și avort la adolescenți. „În același timp, educația sexuală duce la o mai bună cunoaștere a drepturilor omului. La respect, acceptare, toleranță și empatie pentru alte grupuri, egalitate de gen (spre exemplu, conform unui studiu al CNCD – Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, 31% dintre români afirmă că nu se simt confortabil în preajma unei persoane de altă orientare sexuală). Dezvoltă încrederea în sine, gândirea critică, capacitățile de negociere și luare a deciziilor sau comunicarea dintre părinți și copii”, completează creatoarea platformei Sexul vs Barza.
Ore de educație sexuală, în afara programei școlare
Extracurricular, în România există câteva organizații care oferă informații pe teme de educație sexuală, la nivel local sau național. Una dintre ele este organizația Tineri pentru Tineri, care desfășoară proiectul „Educație pentru viața de familie”. Obiectivul este să ofere acces la un program de educație sexuală adolescenților din București și alte 14 județe.
„Programul presupune derularea a șase sau 12 ore consecutive în fiecare clasă, iar cei care țin aceste sesiuni sunt tineri voluntari. Anul trecut, 352 de clase de nivel liceal, din 55 de școli, au beneficiat de programul nostru”, spune Alexandra Miroslav, Volunteers Coordinator la Fundația Tineri pentru Tineri. Înainte să intre în clasă și să țină cursuri, voluntarii sunt formați într-un program special care include informații despre sănătatea reproducerii și a familiei, precum și dezvoltarea abilităților de a ține aceste ore. Adolescenții care iau parte la cursuri trebuie să aibă acordul scris al părinților (care în prealabil sunt informați cu privire la tema și modul de derulare al programului). La finalul programului, elevii completează un formular de evaluare a acestuia.
Proiectul include și caravane în satele din țară, acolo unde accesul tinerilor la informație este limitat. Caravanele înseamnă deplasarea unei echipe de voluntari (în jur de 10 inși) în comunitățile rurale cu mulți adolescenți. „Durata unei astfel de intervenții este de cinci ore/comunitate, timp în care au loc discuții între educatori și tineri. Facem asta pentru a ajunge și la cei care nu mai merg la școală după ce termină clasa a opta, fenomen destul de răspândit în mediul rural”, spune coordonatorul voluntarilor de la fundație.
De-a lungul anilor, Alexandra a observat că, deși statisticile și indicatorii de sănătate demonstrează nevoia iminentă de educație sexuală în România, subiectul nu este unul ușor de digerat pentru cei care decid la nivel local. „Decidenții locali au nevoie de confirmare de la centru și, fără o asumare reală din partea principalelor sisteme (sănătate și educație), nu vorbesc deschis despre educația sexuală. Pentru ei, sunt binevenite ONG-urile care intervin să rezolve această problemă, cu programe la a căror finanțare nu trebuie să contribuie.”
Colaborarea educator–părinte
Pe lângă autoritățile indecise din România, părinții reprezintă o altă piedică în calea introducerii educației sexuale ca materie obligatorie. Numeroși părinți nu sunt de acord să-și trimită copiii la aceste ore, iar motivul cel mai des invocat este temerea lor legată de debutul mai timpuriu al vieții sexuale. „Această frică este infirmată însă de un studiu realizat de cei de la UNESCO, care arată că, de fapt, tinerii care primesc educație sexuală vor face sex mai târziu decât restul”, explică Adriana Radu.
Nadia Gorduza susține că e normal ca părinții din România să fie speriați de ceva ce ei nu au experimentat și nici nu pot controla în totalitate. „Sexualitatea este încă un subiect tabu la români, mai ales din cauza contextului cultural și social. Până în 1989, nu se punea problema educației sexuale. Încet-încet, se deschid porțile către educația vestică, dar suntem abia la început. Din păcate, generația actuală de părinți nu e suficient de deschisă pentru a purta o conversație normală cu propriul copil ori să îl trimită la un specialist care să-l educe corespunzător vârstei.”
Totuși, există metode prin care părinții reticenți să înțeleagă utilitatea unei astfel de ore? Soluția este, conform Adrianei Radu, contactul părinților cu educația sexuală, așa cum se întâmplă deja în unele țări occidentale. La rândul ei, Nadia Gorduza spune că părinții trebuie să înțeleagă riscurile la care sunt supuși copiii fără acces la informație sexuală controlată, precum și beneficiile pe termen lung ale unei educații sexuale sănătoase. „De asta, ar fi indicat să li se prezinte programul detaliat și să existe o colaborare între educator și părinte. Această alianță e esențială”, completează psihoterapeutul.