Digitalizarea – Trend sau Tsunami? Cum transformă digitalizarea economia României
Evenimentul oferă o oportunitate unică participanților de a afla cele mai noi moduri în care competiția, digitalizarea și antreprenoriatul transformă economia României.
,,Business (r)Evolution este o oportunitate excepțională pentru a afla mega-tendințele care schimbă peisajul economic pe termen lung. Având acces la networking de calitate, participanții vor descoperi în același timp soluții la transformările ireversibile aduse de revoluția digitală pentru afaceri. Vom discuta dacă digitalizarea este un trend sau un tsunami, în condițiile în care aproape totul este modificat – de la producție și consum până la intermediere financiară. Managerii și antreprenorii care vor alege să fie prezenți la București se vor alătura celor peste 300 de participanți de la edițiile precedente ale evenimentului din anul acesta, de la Oradea și Constanța’’ a declarat Dumitru ION, CEO Doingbusiness.ro.
Conferința, moderată de jurnalistul Radu Soviani, este structurată în două sesiuni dedicate managementului performant în economia digitală și oportunităților aduse de digitalizare și se încheie cu o sesiunse specială, interactivă, dedicată liderilor care vor să atingă performanța maximă în management.
Evenimentul va fi deschis de Daniela Marin, expert al Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare, cu peste 15 ani de experiență în dezvoltarea afacerilor și în finanțare internațională. Mai mult de 700 de companii românești au fost sprijinte până acum în cadrul programului coordonat de Daniela Marin (EBRD Advice for Small Businesses in Romania) să acceseze servicii de consultanță și să își transforme afacerile.
Cea de-a doua sesiune, care dezvoltă oportunitățile aduse de digitalizare, va descifra noile comportamente de cumpărare B2B ale managerilor din generația Y (Elena Badea – Valoria Business Solutions), va oferi o nouă perspectivă asupra strategiilor de marketing digital in contextul GDPR (Tudor Galoș – Tudor Galoș Consulting) și va trasa pentru companii modalități de accelerare a vânzărilor care nu necesită costuri suplimentare (Ozana Giușcă –Tooliers). Participanții la sesiune vor cunoaște și aplicațiile care fac tranziția de la big data la smart data și vor vedea cum au abordat marile companii transformarea digitală.
În premieră pentru conferința națională Business (r)Evolution, evenimentul se încheie cu sesiunea de maximă interactivitate susținută de speakerul internațional Allan Kleynhans – coach și trainer cu ajutorul căruia liderii de companii pot să-și identifice abilitățile cheie de relaționare și comunicare precum și cum să își maximizeze aceste abilități în scopul conducerii departamentelor și echipelor către performanțe foarte bune.
Aflați mai multe aici: https://www.youtube.com/watch?v=nvBXjPpeeAY
După evenimentul de la București, conferința națională Business (r)Evolution continuă la Iași (18 octombrie 2018) și Brașov (31 octombrie 2018). În data de 22 noiembrie 2018 Doingbusiness.ro organizează la Cluj-Napoca a doua conferință fanion din acest an: CEO Conference – Shaping the Future.