Murfatlar: Vrem sa ne mentinem pozitia de lider
Au cu ce
Pana in acest moment, Murfatlar, liderul pietei de vin din Romania, a reusit sa reuneasca intr-un portofoliu peste 190 de medalii. Pentru directorul sau general, Cosmin Popescu, 31 de ani, rezultatele internationale sunt tot atatea confirmari ca, impreuna cu echipa sa, merge pe drumul cel bun. Tanarul manager si directorii departamentelor aferente fiecarui palier sunt cei insarcinati cu strategiile de marketing, cu productia si obiectivele propuse, dar si cu strategia pe timp de criza. Tinta principala a echipei este mentinerea pozitiei de lider de piata. Pentru asta, se investeste permanent in tehnologie, se promoveaza sustinut brandul-umbrela si brandurile aferente.
In acest an, cuvintele-cheie ale strategiei lor vor fi flexibilitatea si inovatia. "Pentru prima data au loc modificari importante in comportamentul de achizitie si consum. Cine va reusi sa le speculeze, va avea de castigat", crede Cosmin Popescu.
Chiar daca s-a incheiat si cel de-al doilea trimestru al anului, oficialul spune ca acum e momentul doar pentru un "check point" intermediar. Important e cum va fi la sfarsitul anului, deoarece obiectivele companiei sunt anuale. In 2007, cifra de afaceri inregistrata a fost de 42 de milioane de euro, iar in 2008 a crescut cu 14%. Pentru 2009, suma propusa este de 200 de milioane de lei.
Dar oare criza nu le dejoaca planurile? "Piata vinului va participa la testul recesiunii ca toate celelalte piete. Vinul nu a avut cresteri spectaculoase si tocmai de aceea nu va cunoaste nici reculuri puternice. Aceasta specificitate ii confera un avantaj, acum, cand tendinta generala a consumului este de scadere. Asta pe de-o parte. Pe de alta parte, e o piata emergenta ce nu si-a atins maturitatea, si tocmai de aceea avem oportunitatea de a ramane pe crestere, chiar daca intr-o masura mai mica decat in trecut", explica managerul. Principalele schimbari apar in redimensionarea segmentelor de piata. Vor creste puternic segmentele de pret mediu si economic, in detrimentul celorlalte.
Investitii serioase
Conditiile de complex natural ale podgoriei Murfatlar si, mai ales, solurile sunt asemanatoare cu cele intalnite in regiunea Bordeaux din Franta. La aceste "daturi" naturale, compania a adaugat tehnologie. Cu suma pusa la bataie pana in prezent, care ajunge la 12 milioane de euro, Murfatlar a devenit cel mai important investitor al industriei de profil. De la sectorul viticol pana la crame si linii de imbuteliere, fiecare segment a fost supus unui proces de retehnologizare si modernizare, Murfatlar devenind astfel producatorul care dispune de cel mai modern si mai avansat suport tehnologic existent pe piata. In urma cu trei ani, Murfatlar Romania a inceput un amplu proiect de reintinerire a viei. Operatiunea a vizat soiuri rosii, Feteasca Neagra, Pinot Noir si Merlot. Acest program continua, doar in 2007 si 2008 investitiile ridicandu-se la 4.100.000 de euro, suma destinata replantarii a 335 de hectare de vita de vie. "Intentionam sa replantam circa 60% din suprafata actuala", spune Popescu. In primavara acestui an, s-au plantat circa 175 de hectare, cu un cost aferent de aproximativ 2.800.000 de euro.
In momentul de fata, se afla in derulare investitia privind marirea capacitatii de fermentare/stocaj a vinurilor albe/rosii la temperatura controlata, in rezervoare de inox. Capacitatea se va mari astfel cu 9.400.000 de litri. Se va renunta la stocarea in vase de lemn in doua dintre depozitele existente. Ca atare, la finalul investitiei, capacitatea totala va fi de 42,5 milioane de litri. Valoarea investitiei este de aproximativ 2.200.000 de euro.
Daca judecam dupa cifrele cererii externe, pare ca si strainilor le place vinul romanesc. In 2008, vanzarile la export au reprezentat aproximativ 15% din cifra de afaceri, iar pentru 2009 se doreste o crestere a exporturilor de circa 20%. Anul trecut, pietele prioritare au fost SUA (unde sunt prezenti chiar inainte de anul 2000) si China (cea mai mare piata din lume, atractiva pentru orice producator, indiferent de produs). De asemenea, exporturile in Israel, Finlanda, Germania si Anglia au inregistrat cresteri comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. "Din octombrie 2008 suntem prezenti si in reteaua Makro (METRO) din Polonia", adauga directorul general Cosmin Popescu.
POVESTEA DIN VIN
Pentru un business, nu doar investitiile de genul celor enumerate sunt suficiente. De exemplu, proiectul Fatum le va permite celor de la Murfatlar sa se remarce si ca inovatori. Cand au pornit la drum, oficialii companiei au avut ca obiectiv lansarea unui vin exclusivist. "Asta inseamna, in primul rand, un produs foarte bun, in editie limitata, care sa vina cu o poveste noua, capabila sa se metamorfozeze de la sine, sa surprinda in permanenta, sa aiba mereu ceva nou de transmis", spune managerul. Dorind toate aceste lucruri, au botezat vinul "Fatum" care in latina inseamna "destin". Si cum destinul poate fi perceput senzorial, fiecarui simt i se va asocia un anumit gen de arta care sa vorbeasca despre soarta cu instrumentarul ei specific, de la fotografie, fashion, arhitectura, pictura si pana la muzica.
Prima editie Fatum a fost dedicata vazului. "Am ales fotografia ca modalitate de exprimare a trei artisti din lumi diferite: Cosmin Bumbut, Carioca si tanarul Tudor Prisacariu. Oameni care au avut libertatea totala de a povesti despre destin prin fotografie, iar ceea ce au ei de spus este definitoriu pentru acest proiect". Fiind vorba despre un vin exclusivist, si targetul este pe masura. Au fost 4.500 de sticle, dar deja aproape jumatate din cantitate s-a vandut.
Acasa la…
In fiecare an, intre 4.000 si 6.000 de turisti, romani si straini, trec pragul Punctului Turistic Murfatlar. Situat in mijlocul podgoriei, acesta le ofera turistilor sansa sa cunoasca Dobrogea traditionala, din punct de vedere artistic si gastronomic.
Cea mai mare parte a activitatii turistice este intermediata prin agentii de turism. Pentru anul in curs, punctul turistic a intrat intr-un proces de reamenajare care se va finaliza la inceputul lunii august. In calatoria sa, turistul va avea parte de o vizita la Muzeul Viei si Vinului, vizita punctului turistic propriu-zis, initiere in degustarea vinurilor, o masa cu preparate traditionale, un program artistic cu muzica folclorica romaneasca, vinuri la preturi speciale, suveniruri cu obiecte traditionale, create de mesteri populari. Oferta este personalizata in functie de solicitarile grupului care il viziteaza.Pentru o persoana pretul variaza intre 25 si 45 de euro.
In 2009, piata de vin din Romania ar putea ajunge la 450 de milioane de euro. Principalii competitori ai Murfatlar sunt Jidvei, Cotnari si Vincon.