O nouă specializare pentru tinerii români. Ce pot deveni
Roxana Roseti
Odată cu dezvoltarea pieței dispozitivelor mobile, proliferarea diverselor formate media și creșterea interconectării și a accesului la informație, a apărut și cererea pentru specialiști în aceste domenii, care să comunice eficient, sigur și corect în aceste noi medii.
Tocmai de aceea Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a lansat o nouă specializare, cu predare în limba engleză. Este vorba despre „Comunicare și media emergente”/„Communication and Emerging Media”. Programul se adresează studiilor universitare de licență, învățământ cu frecvență, iar planul de învățământ reflectă tendințele din programele de studii similare oferite de universități din Statele Unite ale Americii, din Europa și din țară.