Interviul Telefonic? Important sau nu?
Interviul pe care îl vei avea cu angajatorul, față în față, la sediul acestuia, s-ar putea să fie (…)
Interviul pe care îl vei avea cu angajatorul, față în față, la sediul acestuia, s-ar putea să fie (…)
Programul „Young Thinkers”, lansat de SAP România, subsidiara locală a dezvoltatorului german de (…)
Motivarea şi dezvoltarea persoanelor cu potenţial strategic în business reprezintă una dintre condiţiile (…)
Avem de trei ori mai puţine brevete ştiinţifice decât acum 100 de ani, iar faţă de perioada comunismului, (…)
În scris, numerele de la 1 la 10 sunt reprezentate prin litere: un(u)/una, doi/două, trei, patru, …, (…)
În perioada 10-13 septembrie 2015, va avea loc la București cea de a II-a ediţie a Consiliului Național al (…)
În România rata utilizării de software nelicențiat este de 62%. În vreme ce joburile de acasă, (…)
Două minute și 36 de secunde. Atât a durat cel mai scurt interviu cu Niki Lauda, la ultima sa vizită în (…)
Trăim încă o toamnă, un nou început de ciclu școlar, noi strădanii de a readuce educația într-o (…)