Adio, roaming! De azi putem vorbi ca acasă atunci când mergem în UE. Însă e oare chiar atât de simplu?
15 iunie este o dată importantă pentru cei care trăiesc în Uniunea Europeană, căci reprezintă momentul (…)
15 iunie este o dată importantă pentru cei care trăiesc în Uniunea Europeană, căci reprezintă momentul (…)
Peste jumătate din angajații companiilor din România se consideră expuși la vulnerabilitățile cibernetice la (…)
Numărul angajaților a crescut cu 0,4% în Uniunea Europeană (UE28) și în zona euro (EA19) în (…)
Tu câte cărţi citeşti pe an? 5 sau mai multe? Lectura din metrou îţi e suficientă sau lectura face (…)
Marissa Mayer abia așteaptă să folosească Gmail din nou, potrivit celei mai recente declarații a fostului CEO al (…)
Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului Rusiei) a dat miercuri votul final pentru proiectul de lege care va (…)
Mii de oameni din Republica Moldova continuă să rămână fără locuri de muncă. Numărul șomerilor, estimat (…)
Averea netă a lui Jack Ma, fondatorul companiei de comerţ online Alibaba, s-a majorat cu 2,8 miliarde de dolari, (…)
Liderul social-democraților germani, Martin Schulz, a declarat că, dacă va fi ales cancelar, va pleda ca Uniunea (…)