Cântecele și rimele au rol cheie în dezvoltarea copilului dacă sunt introduse încă de la naștere
Conștientizarea fonologică – capacitatea de a recunoaște, diferenția și reproduce sunetele sau cuvintele este (…)
Conștientizarea fonologică – capacitatea de a recunoaște, diferenția și reproduce sunetele sau cuvintele este (…)
Aproape 1200 de educatori, învățători și psihologi din sistemul public de învățământ au participat la sesiuni de (…)
NN România și EA – The Entrepreneurship Academy dezvoltă primul fond de burse pentru viitori antreprenori, (…)
În zilelel de 15 şi 16 noiembrie va avea loc prima ediție a Congresului Național de Îmbătrânire Activă 2023, un (…)
The BACK2BUSINESS International Networking Event, hosted on November 7 at the prestigious Pentagon Events Center in (…)
Un omagiu adus unui trecut pierdut, un ținut imaginar și simbolic în care produsele românești sunt apreciate la (…)
Pe la mijlocul anilor ’90, un profesor american, pe numele lui Frederick Reichheld, a scris o carte foarte (…)
Academia de Studii Economice din București, prin școala de afaceri Bucharest Business School, a lansat programul (…)
Ca angajator, fără îndoială că ești preocupat de starea de bine a angajaților tăi, pentru că tocmai aceasta poate (…)