
5 Motive pentru care merită să participi la Angajatori de TOP Timișoara
Știm cât de greu poate fi să iți cauți un job sau să aplici într-un domeniu de viitor. Poți să îți ușurezi munca (…)
Știm cât de greu poate fi să iți cauți un job sau să aplici într-un domeniu de viitor. Poți să îți ușurezi munca (…)
Peste 70 de companii vor fi prezente cu produse și servicii în premieră și în exclusivitate la cea de-a 11-a ediție (…)
Revista Patronatului Român a organizat vineri, 21 octombrie, prima ediție a Conferinței “Finanțarea (…)
RADIO ROMÂNIA împlinește 94 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate, 94 de ani de (…)
Avem nevoie de artă, pentru că așa putem să trecem de bariere, să încercăm noi soluții și să fim creativi. Dar când (…)
Programul Tinere Talente este o șansă pentru ca orice tânăr din România, înzestrat cu talent artistic, să acceadă (…)
A doua ediție din seria de conferințe a proiectului „Digital Up – Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri”, (…)
Revista HR Manager organizează cu sprijinul Humanistic, în data de 27 Octombrie 2022, între orele 14:00-17:00, (…)
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor (…)