Tânăra care aduce relaxarea în birourile corporațiilor
A făcut sport de performanță de mică. La început a fost gimnastica, antrenată de mama sa, iar apoi (…)
A făcut sport de performanță de mică. La început a fost gimnastica, antrenată de mama sa, iar apoi (…)
Conceptul inedit care combină sportul și distracția vine sâmbătă, 29 august, de la 09:00 la ora 22:00 la (…)
Avem o ţară frumoasă, lăudată de călători de pretutindeni, acum şi odinioară. Sigur, nu este meritul nostru – (…)
Ultimii ani ne-au oferit o mulţime de schimbări. Acum 15 ani telefoanele mobile erau imense, Internetul era abia la (…)
„Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea” – George (…)
La doar 28 de ani, Gelu Marin Semen și Andrei Alexandru se pot mândri cu un start-up într-una dintre (…)
Chiar dacă n-ai avea fii, dar chiar și dacă ai fi părinte, probleme cu “i” la “a fi” s-ar (…)
© 2015 Harvard Business School Publishing Corp. Departamentul de Resurse Umane pare să fi devenit, (…)
Se întâmplă uneori să ai doi sau mai mulţi şefi. Şi să îţi dea toţi, în acelaşi timp, (…)