
Cum transformi obiectivele vagi în indicatori măsurabili. Structură în trei pași
„Vreau să cresc pe social media”, „Să fim mai eficienți”, „Să avem o echipă mai unită”. Sunt obiective des (…)
„Vreau să cresc pe social media”, „Să fim mai eficienți”, „Să avem o echipă mai unită”. Sunt obiective des (…)
Productivitatea nu începe luni dimineață, ci cu cel puțin o zi mai devreme. Cei care reușesc să mențină un ritm (…)
Ai fost acolo, ai ascultat, ai luat notițe. Poate chiar ai subliniat concepte importante și ai pus asteriscuri (…)
Agenda de luni dimineață spune adesea o poveste despre suprasolicitare. Când deschizi calendarul și vezi că nu mai (…)
Folosim agende, aplicații și sisteme ca să bifăm lucruri. Notezi ce ai de făcut azi, ce trebuie livrat până la (…)
De câteva zile, suntem mai aproape de anul 2050 decât de anul 2000, un bun moment să ne gândim cum va arăta (…)
Sistemul de titularizare trebuie reformat, există un grad de reticență în sistemul de învățământ în ceea ce (…)
Un KPI inutil nu este doar o pierdere de spațiu într-un raport intern. Este un indicator care consumă timp, (…)
Ai mai multe idei de postări. Poate ai notat o poveste personală cu potențial de engagement, un sfat sau o (…)