
Durerile de spate – boala „corporatiștilor”. Cum le tratezi și de ce nu trebuie neglijate
Până nu de mult durerile de spate erau considerate specifice vârstei a treia, dar în prezent tot (…)
Până nu de mult durerile de spate erau considerate specifice vârstei a treia, dar în prezent tot (…)
Ne este greu să credem să unele corporații cu birouri în toată lumea au fost puse pe picioare de frați (…)
Un număr tot mai mare de angajați declară că ritmul solicitant în care își desfășoară activitatea (…)
Ți-ai încărcat bateriile vara aceasta? În prima lună de toamnă profită de noul val de energie și (…)
Încă de la începutul acestui an, previziunile de angajare se anunțau optimiste pentru toate regiunile (…)
Deși nu este neapărat o noutate, multe companii încă nu aderă la noul format pentru că pur și simplu nu (…)
Cu toții am fost foarte activi în copilărie. Mergeam cu bicicleta și câte 10 kilometri zilnic, mai (…)
Antreprenoriatul este o provocare continuă și schimbări apar la tot pasul, indiferent de tipul de business pe care (…)
Acum câțiva ani, în timpul crizei, o afacere în domeniul construcțiilor părea o frumoasă fantezie (…)