
Seară de poezie și jazz la Clubul Ţăranului
Vineri, 6 septembrie, la orele 20.00, la Clubul Ţăranului, va fi o seară de poezie şi jazz, cu intrarea liberă. (…)
Vineri, 6 septembrie, la orele 20.00, la Clubul Ţăranului, va fi o seară de poezie şi jazz, cu intrarea liberă. (…)
În perioada 1-15 septembrie cei interesați să descopere secretele muzicii se pot înscrie la cursurile (…)
Când crezi că orice este posibil, toate oportunitățile te găsesc! Caravana DA! Și eu pot! reprezintă o (…)
Acum opt ani a vrut ceva nou, simplu şi elegant. Îi plac florile foarte mult şi voia să le (…)
Cel puţin o dată ne punem problema dacă jobul pe care îl avem este cel mai bun pentru noi. Şi, dacă nu (…)
Fiecare dintre noi ne naştem cu un talent, însă, cu timpul, din cauza unor întâmplări sau (…)
A cincea ediţie a Conferinţei Internaţionale „Marketing în Direct” va avea loc pe 26 (…)
Începând cu luna august, toate dispozitivele mobile E-Boda cu Android compatibile vor avea (…)
Încă din anul 2005, Japonia este ţara care găzduieşte Concursul Internaţional de Muzică Clasică (…)