
Au început înscrierile în competiţia de Construcţii Durabile cu premii de 2 milioane de dolari
Premiile Holcim pentru Construcţii Durabile reprezintă una dintre cele mai importante competiţii dedicate (…)
Premiile Holcim pentru Construcţii Durabile reprezintă una dintre cele mai importante competiţii dedicate (…)
Servier Pharma, cel mai mare laborator farmaceutic independent din Franța, cu o prezență de 21 de ani pe piața (…)
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în (…)
IS ReNeW este numele echipei celor 3 tineri din Iași care au câștigat competiția „Compania (…)
EY anunţă lansarea Centrului global de Excelenţă pentru Afacerile de Familie, o nouă resursă online de know-how (…)
Dave Cote, preşedintele şi CEO-ul companiei Honeywell, a fost numit „CEO-ul anului 2013” de revista (…)
Te joci des când eşti logat pe contul tău de Facebook? Atunci cu siguranță ai interacționat cel puțin odată (…)
Peste 250 de elevi din şcoli şi colegii tehnice au aplicat la programul Zentiva Express, dublu faţă de anul (…)
Ţuca Zbârcea & Asociaţii a inițiat un parteneriat cu Societatea de Ştiinţe Matematice, având (…)