
”Dialogul social – către o rută flexibilă pentru ocupare și incluziune”
Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția anunță finalizarea proiectului (…)
Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția anunță finalizarea proiectului (…)
Programul EU Gateway continuă cu sesiunea de aplicări pentru companii specializate în tehnologii utilizate (…)
Federaţia Junior Chamber International (JCI) România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei (…)
Hamdi Ulukaya, fondator, Preşedinte şi CEO al companiei Chobani, cu sediul în S.U.A. a fost desemnat (…)
Sezonul de plantări de primăvară s-a încheiat cu succes: peste 2000 de oameni au venit alături de (…)
Caravana Start Me Up porneşte la drum joi, 20 iunie, în Bucureşti. Va aduce în faţa audienţei (…)
La jumătatea lunii iunie, la Opera Naţională Bucureşti (ONB) se vor aduna cele mai bune şi tinere voci din ţară (…)
La două săptămâni de la inaugurarea PUMA Social Store în Fabrica, spaţiul va găzdui primul eveniment (…)
În data de 6 iunie 2013, a fost lansată cea de-a IV-a Competiție NESsT pentru Întreprinderi Sociale, (…)