
Când oamenii chiar sunt importanţi, companiile prosperă
Chiar dacă a devenit greu să mai credem în grija faţă de oameni, în respect, în toleranţă, (…)
Chiar dacă a devenit greu să mai credem în grija faţă de oameni, în respect, în toleranţă, (…)
După cele 2 ediţii fizice Angajatori de TOP Timişoara (16-17 octombrie) şi Bucureşti (22-23 octombrie), evenimentul (…)
Loredana Butnaru a făcut carieră în industria electrocasnicelor, desfășurându-și activitatea (…)
La ce nivel sunt preocupate companiile din România de consultanţă, ca plusvaloare în domeniul (…)
Domeniul Public Affairs este unul destul de puțin cunoscut în România, iar oportunitățile de carieră (…)
Cea de-a cincea ediție a proiectului „Cu bastonul prin București” debutează sâmbătă, 26 iulie (…)
La doar 18 ani conducea editura Litera, iar în 2010 a fondat elefant.ro care, în scurt timp, a (…)
Probabil ca este ceva prin aer, cum îmi place mie să spun, însă în ultimul timp subiectul (…)
După căderea dictaturii comuniste, lumea occidentală a început să descopere realităţile unei Românii (…)