
Ministrul Comunicaţiilor: La Poştă negocierile dintre sindicat şi conducere sunt la stadiu de liste cu funcţii
La Poştă negocierile dintre sindicat şi conducere sunt la stadiu de liste cu funcţii a afirmat ministrul interimar (…)
La Poştă negocierile dintre sindicat şi conducere sunt la stadiu de liste cu funcţii a afirmat ministrul interimar (…)
Cezar Boțel, va prelua, din septembrie, postul de reprezentant al României la Fondul Monetar Internațional (…)
Câștigul salarial mediu nominal net a urcat la 2.078 lei în luna iunie a acestui an, în creștere (…)
Selecţia unui viitor manager la Tarom mai durează cel puţin 4 luni, Consiliul de Administrație al companiei (…)
Guvernatorul BNR se opune publicării salariilor directorilor din banca centrală pe motiv că nicio țară europeană, (…)
Temperaturile scăzute nu sunt cele mai potrivite dacă vrei să ai angajaţi productivi arată cele mai recente studii (…)
BNR poate acorda bonusuri de performanţă potrivit legii în limita a 2% din profitul obţinut, a declarat (…)
După 14 ani de la achiziţie, Phillips-Van Heusen Corporation (PVH Corp) numeşte primul director de creație pentru (…)
Ai lucrat cinci ani într-o companie. Ai deja relaţii apropiate cu colegii și cu șefii. Dar oferta care a (…)