Ce cred românii despre produsele sustenabile
Cum era de aşteptat, consumatorii români declară că sunt interesaţi să achiziţioneze produse sustenabile, (…)
Cum era de aşteptat, consumatorii români declară că sunt interesaţi să achiziţioneze produse sustenabile, (…)
Când e la Madrid, prof. Eduardo Fernandez Cantelli aleargă în fiecare zi, la ora şase dimineaţa. Şi (…)
Profesori de prestigiu de la două dintre cele mai cotate instituții de învățământ din lume vor fi (…)
Linkage Inc, companie internațională specializată în dezvoltarea liderilor și talentelor se lansează din (…)
Se spune că doar prin cultura noastră ţărănească ne-am putea impune la nivel mondial. Acum avem un regizor care (…)
LEADERS Education, programul de leadership pentru studenţi dezvoltat de Fundaţia LEADERS, ajunge toamna aceasta (…)
Aproape jumătate dintre directorii operaţionali (COO) şi-au întărit poziţia datorită schimbărilor şi (…)
În aproape toate meseriile şi domeniile se discută mult despre creativitate şi inovaţie. Dacă eşti creativ, (…)
Efectele comunismului asupra elitelor din România, deficienţele sistemului medical, prevenţia cancerului la (…)