42.000 de euro au donat românii pentru campania de reconstrucție din Nepal
Peste 42.000 de euro au fost donați până la jumătatea lunii iunie pentru campania de reconstrucție în (…)
Peste 42.000 de euro au fost donați până la jumătatea lunii iunie pentru campania de reconstrucție în (…)
Un institut de cercetare privat şi non-profit din Cluj-Napoca şi-a propus să aducă înapoi oamenii de (…)
De săptămâna trecută, Bucureştiul a devenit oficial primul oraş din lume care oferă asistenţă pentru (…)
Laureatul Nobel Tim Hunt a fost nevoit să-și dea demisia din funcția de profesor la Universitatea din (…)
Cum mergi pe Drumul Național 73 și te întâlnești cu Râșnovul, vei găsi și cel mai mare parc de (…)
Managerii de brand și profesioniștii de marketing care vor să își provoace gândirea strategică și să (…)
Ubisoft, unul dintre cei mai mari jucători din piața locală de dezvoltare de jocuri video, își continuă (…)
Încă o generație a absolvit cursurile Școlii ADC*RO, aflată la a șaptea ediție. Lucrările celor 29 de (…)
Asociația Unu și Unu participă anul acesta la evenimentul de strângere de fonduri prin ȋnot Swimathon cu (…)