„Băieții deștepți” din energie – next generation
Dispariția așa-zișilor băieți deștepți din energie, în urma denunțării contractelor bilaterale cu (…)
Dispariția așa-zișilor băieți deștepți din energie, în urma denunțării contractelor bilaterale cu (…)
În urmă cu 11 ani, intra timid într-o companie cu imagine conservatoare, care se dezvolta inerţial, (…)
Au trecut mai bine de cinci ani şi jumătate şi România reuşeşte astăzi „performanţa” de a avea (…)
S-a născut, a copilărit şi a studiat în Germania. La 32 ani, Martin Karlstedt a aterizat la Bucureşti. Aici (…)
Ani de zile relația directă dintre Gazprom și România s-a rezumat la comerțul cu gaze naturale prin (…)
Burgundia, provincia din inima Franței, este un ținut legendar, e patria ducilor, a bastioanelor, a gastronomiei, (…)
De-a lungul timpului, au existat nenumărate scandaluri bancare. Toate sunt umbrite, însă, de Afacerea (…)
Lactatele autohtone vor fi înlocuite treptat cu cele din import, până în 2015. Pe de o parte (…)
Se spune despre oameni că sunt cel mai important activ al unei companii. Creşterea producţiei, dezvoltarea unor (…)