
The End of Sitting: Era „statului la birou” ia sfârşit! Imaginează-ţi că ai lucra aici
Marile companii, în special cele din domeniul IT, le oferă angajaţilor condiţii de lucru deosebite şi (…)
Marile companii, în special cele din domeniul IT, le oferă angajaţilor condiţii de lucru deosebite şi (…)
Cei 400 de copii orfani sau abandonaţi de la Valea Plopului vor beneficia de fondurile strânse cu ocazia (…)
Meseria de mistery shopper poate fi o opţiune pentru cei care nu au un job, vor să îşi completeze veniturile (…)
Managerii americani trişează ca să poată petrece mai mult timp cu famillia. Într-o cultură a (…)
Îmbrăcămintea pe care o porţi la serviciu îţi modifică modul de funcţionare a creierului şi, implicit, (…)
Se întâmplă de multe ca ori ca studiile pe care le-ai făcut să nu mai fie suficiente, pe o piaţă a (…)
Profesiile liberale vor dispărea, dacă Guvernul va anula prin hotărâre prevederea din Codul Fiscal potrivit (…)
Salariul minim brut va creşte în două tranşe în 2016, potrivit Programului de Convergenţă 2015 - 2018, (…)
Capitolul din Codul Muncii referitor la repausul săptămânal a fost modificat prin vot în Camera (…)