PACTUL PENTRU MUNCĂ, dezbatere online la Timișoara
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG, în (…)
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze – FPPG, în (…)
„Ce va fi după COVID-19? Macro-realitatea crizei din România” a fost tema ultimei ediții din seria întâi a (…)
Imagine de martaposemuckel de la Pixabay Cadrele didactice tinere, lectori și asistenți universitari, care doresc (…)
Revista HR Manager împreună cu Humanistic organizează joi 4 iunie, între orele 14.00–16.00, a doua ediție a (…)
Miercuri, 3 iunie, ora 20.00, regizoarea Chris Simion – Mercurian vă invită la primul ei atelier public. Cu titlul (…)
Criza sanitară prin care trece România a obligat organizațiile să ia decizii importante. Nicio companie nu a fost (…)
Foto: Günter K. Stahl Povestea crizei Covid-19 nu este spusă în totalitate. Cu toate acestea, ceea ce este clar e (…)
Declararea pandemiei și impunerea măsurilor de carantină a însemnat, printre multe altele, și apariția unor (…)
Revista CARIERE împreună cu EY România organizează vineri 29 mai, între orele 11:30-12:30, evenimentul online cu (…)