Practica scrisului terapeutic
Scriitorii au rutine speciale de scris. Unele, legate de momentul zilei, spațiu, instrumente de scris; altele, de (…)
Scriitorii au rutine speciale de scris. Unele, legate de momentul zilei, spațiu, instrumente de scris; altele, de (…)
Reglarea emoțională este procesul prin care încercăm să ne gestionăm comportamentul și gândurile în momentele în (…)
Am simțit furie de foarte multe ori, de-a lungul timpului. Și încă simt, des. Recunosc, mi-e frică de furie, cel (…)
Magdalena Crîng, director de resurse umane al L’Oréal România, și-a început cariera în cadrul companiei acum 25 de (…)
De când mă știu, mi-a plăcut să fac multe. Multe deodată. Energia și motivația interioară m-au făcut să îmi doresc (…)
Ne întrebăm de multe ori de ce unii oameni au succes, iar alții nu. Vedem în media sau în jurul nostru oameni de (…)
„Era un timp când lucrurile mergeau atât de bine!” E greu să spui când s-a făcut trecerea de la relația de cuplu (…)
Gândurile tale care rulează tot timpul sunt, de fapt, dialogul tău interior. Este vocea din capul tău care (…)
Traumele se moștenesc nu doar din experiențele nefericite din copilărie, dar și în urma trăirilor dureroase ale (…)