Medierea în conflictele de muncă. De ce, când, cum?
Medierea este o procedură voluntară prin care părțile, în prezența unui mediator neutru, imparțial și (…)
Medierea este o procedură voluntară prin care părțile, în prezența unui mediator neutru, imparțial și (…)
28 de start-up-uri românești participante la programul Hubcelerator organizat de Impact Hub Bucharest au (…)
Capitala este una din destinațiile europene importante ale companiilor prestatoare de servicii externalizate, (…)
În cadrul unei ceremonii susținute în data de 17 noiembrie de Guillaume Faury, CEO Airbus Helicopters, (…)
„Scooterson întâi a zburat, apoi a rulat pe sol”, își amintește Mihnea de Vrieș, un (…)
Compania IBS Synergies, din India, vrea să investească 150 de milioane de dolari în domeniul avicol din (…)
Black Friday 2015 sau „Vinerea Neagră a Cumpărăturilor” are loc anul acesta pe 20 noiembrie, (…)
Legea salarizării unitare este finalizată și introduce un criteriu nou, respectiv cel al performanței, a declarat, (…)
Într-o tranzacție de peste 12 miliarde de dolari, Marriott International a încheiat un acord pentru (…)