

În urmă cu aproximativ 2 săptămâni în cadrul unui interviu o persoană îmi povestea că (…)
Motto : Dacă, după întâlnirea cu mine, gândiţi şi faceţi lucruri mai bune, pe care nu le (…)
Mă gândesc că vă este cunoscută expresia “trece de la o extremă la alta”, adică o persoană care (…)
Deşi cu toţii am auzit şi ştim câte ceva despre inteligenţa emoţională (IE), oare câţi cunosc cu (…)
Vrem, nu vrem, dar peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. (…)
Respectul faţă de mediu, ponderarea consumului, reciclarea şi recuperarea obiectelor pe care le folosim vor (…)
Am lucrat în timp cu multe echipe, de la teambuilding-uri creative, până la coaching de echipă. Ce am (…)
„Am încercat toate stilurile”, îmi spunea un manager dintr-o companie internaţională. (…)
Îi ştiţi cu siguranţă. Sunt acei candidaţi care vă surprind prin acel “ceva”, fie că ne referim (…)