

E singurul român care a alergat la Marathon des Sables, de două ori, şi odată în maratonul Saharei, (…)
În urmă cu mai bine de 50 de ani, Douglas McGregor aducea în discuţie două abordări ale actului (…)
Vine un moment în cariera fiecaruia dintre noi când cel mai bun mod de a afla ce rezultate generezi (…)
Într-o zi m-am trezit la ora 4 dimineața și automat am realizat ceva ce mi s-a părut extraordinar de curios (…)
"Tată, abia aștept să vină Sărbatorile de iarnă!" mi-a zis Anca acum două zile când ne (…)
Suntem toți în faza în care expresia do more with less, nici măcar nu ne mai face să tresărim, o (…)
Directorul general al primei companii multinaționale pentru care am lucrat obișnuia să treacă săptămânal și (…)
Amânarea lucrurilor „de făcut” este un subiect foarte abordat. Putem intra pe Google și căuta (…)
Când am dat peste cartea lui Joshua Foer, “Memoria Inteligentă”, mi-am spus, ei bine, iată (…)