

”Studiile de gen, la fel ca marxism-leninismul, pot fi considerate mai degrabă o ideologie decât o ştiinţă, astfel (…)
Summitul de anul acesta a reunit între 4-7 octombrie la Alba Iulia peste 200 de antreprenori din Diaspora și Țară (…)
România se află pe locul 67 în noul Index al Capitalului Uman, lansat de Banca Mondială. Indexul Capitalului Uman (…)
Termenul „influencer” era desemnat drept cel mai folosit cuvânt englezesc în 2017, în Germania, alăturându-se unei (…)
Managerul cu rezultate dezvoltă rețele puternice – atât în interiorul companiei sale, cât și în cadrul domeniului (…)
Învăţarea automată, una dintre componentele inteligenţei artificiale – AI, este utilizată pentru detectarea (…)
“Comunicarea reprezintă una dintre activitățile umane pe care fiecare dintre noi o poate recunoaște, însă puțini o (…)
Sud-coreeanul Kim Ung-Yong este pământeanul cu cel mai ridicat coeficient de inteligență: este trecut în Guinness (…)
În urmă cu zece ani, Rezerva Federală americană şi alte cinci mari bănci centrale din întreaga lume au decis să (…)