

Companiile, la nivel mondial, au fost nevoite în ultimul timp să investească tot mai mult în cercetare și (…)
Educaţia financiară, diferenţiată pe grupe de vârstă. Copiii şi liceenii urmând să fie antrenaţi să se gândească la (…)
România reprezintă un exemplu minunat pentru multe ţări de abordare a problemelor privind naţionalitatea. Acesta a (…)
La început au investit într-un site (130.000 de euro), prin intermediul căruia promovează pachete turistice (…)
Trăim într-o lume fragmentată a internetului, aceasta o știm cu toții. Iar accentul se schimbă de la imaginea care (…)
Din dorința de a dezvolta organizații mai sănătoase, companiile din România au început să includă în strategie (…)
O firmă românească de software pentru industria bancară și de asigurări, are în plan să continue în 2019 (…)
„Fără steag de cultură, un popor e o gloată, nu o oaste”, spunea Nicolae Iorga. Aşadar, se poate deschide o nouă (…)
Finlanda este una dintre ţările admirate pentru sistemului său educaţional, după cum notează World Economic Forum, (…)