

Dacă eşti specialist în Resurse Umane, probabil ştii că întrebarea „Unde te vezi peste 5 ani?“ nu mai e de mare (…)
Te-ai gândit vreodatǎ de ce unii angajați vin la muncǎ cu chef de viațǎ şi entuziasm, în timp ce alții se simt (…)
Vǎ amintiţi de vremurile bune când mergeaţi la un magazin foto sǎ developaţi un film și așteptaţi zile întregi sǎ (…)
Într-o organizație nu este răbdare pentru analiza nevoilor de instruire; acestea văd beneficii doar în acțiune, (…)
Probabil că ați auzit de directiva europeană care are ca obiectiv consolidarea aplicării principiului egalității de (…)
HR Manager a fost, până acum, locul unde liderii din resurse umane și-au spus poveștile, unde managerii și (…)
Știi acel moment în care, la o cafea, un coleg spune: „Băi, îmi place aici. Simt că pot să fiu eu.“? Ăla e un semn (…)
1,8 milioane de români vor ieși la pensie, la limită de vârstă, în primii 5 ani de după anul 2030, conform unui (…)
Inteligența artificială („IA“) remodelează deja modul de lucru al multor salariați, nu doar al celor din zona de (…)