

„Norma”, celebra creaţie a lui Bellini, va prinde viaţă sub bagheta lui Tiberiu Soare, la pupitrul (…)
Dacă visezi de mult timp la un loc care să îmbine confortul de acasă cu tumultul urban, află că l-ai găsit: (…)
Cu siguranţă te-ai săturat de agitaţia şi de aglomeraţia Centrului Vechi. În cazul în care cauţi (…)
Două capodopere ale muzicii clasice, adevărate „hit-uri” ale repertoriului, „Anotimpurile”, (…)
În perioada 24-31 ianuarie, Arbex Art Decor organizează a XIII-a ediţie a Taberei de pictură Hobby Art, un (…)
La 150 de luni de la lansarea albumului „Confuzz”, în anul 2002, formația Kumm își reunește (…)
Compozitor, dirijor, profesor și manager. Sunt patru ipostaze ce definesc personalitatea muzicianului român (…)
Teatrul de Animaţie Ţăndărică din Bucureşti anunţă extinderea stagiunii pentru 2015. Astfel, în fiecare lună, (…)
Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, și Corul de cameră Preludiu, condus de Voicu (…)