

Secţia oferă servicii integrate și este compusă dintr-o unitate cu paturi pentru copiii care suferă de boli (…)
Zece idei de antreprenoriat social din 8 judeţe ale ţării vor primi câte 32.000 de euro şi consultanţă de (…)
Elevii de gimnaziu din 19 localităţi din ţară vor dobândi noțiuni și abilități elementare de educație (…)
Peste 300 de voluntari din întreaga lume vor susţine sesiuni interactive pentru elevii din ciclul primar din (…)
Policolor lansează campania națională “Culorile României”, ediția 2016, prin care sunt susţinute (…)
Maria Georgescu este femeia care, de 25 de ani, îi educă pe români cu privire la infecția cu HIV. Are (…)
Implicarea socială devine din ce în ce mai mult un subiect important pe agenda publică. În acest (…)
Coregrafa și dansatoarea Cristina Lilienfeld reprezintă România în cadrul festivalului organizat de (…)
În ultimele două decenii, în București s-au stabilit peste 30.000 de străini. Cu toate acestea, (…)