

După 37 de ani de carieră, peste 25 de ani de experiență în top management și 4 ani de mentorat de business (…)
„Cel care zâmbeşte atunci când lucrurile merg prost s-a gândit deja pe cine să dea (…)
Am absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii Lucian Blaga din Sibiu în 2005, apoi am (…)
În prezent angajatorii constată o insuficiență de personal în piaţă dar şi o lipsă accentuată a (…)
Nu există nicio îndoială în privinţa faptului că liderii trec prin perioade de tranziţie semnificative (…)
Intrarea noilor generații pe piața muncii este unul dintre subiectele intens discutate în ultima vreme. (…)
Chiar dacă, de multe ori, să te lași dus de val nu înseamnă că ai făcut opțiunea corectă sau cea mai (…)
Acţionarul majoritar al companiei - Ministerul Energiei a impus un nou consiliu de administraţie provizoriu la (…)
Aplicarea unui management de proiect corect în cadrul companiilor în care organigrama și cultura nu (…)