Ceea ce este azi Transylvania College s-a născut din dorința Simonei Baciu de a aduce copiilor bucuria de a (…)
IPEC este compania fondată de Cristian, Cosmin și Elena Covaciu acum 27 de ani. Anul 1996 a adus prima schimbare (…)
Ștefan Manea vorbește despre sine ca despre un om modest, care nu s-a lăsat niciodată condus de ego sau de (…)
Anca Drăgan a învățat la Brăila, iar acum este cercetător și profesor la UC Berkeley. La doar 29 de ani! (…)
Chiar dacă nu mai este ministru al sănătății, Vlad Voiculescu continuă proiectele sale medicale care l-au consacrat (…)
Este activist social, fondatoarea și președinta Asociației Viitor Plus, pentru dezvoltarea sustenabilă a (…)
S-a născut într-o lume aparte, s-a trezit prins în încleștarea a doua epoci, a trăit (…)
Oana Lungescu este de șapte ani principalul purtător de cuvânt al NATO, considerată ca având cea (…)
Dr. Adrian Lobonțiu este unul dintre pionierii și promotorii chirurgiei robotice și satelitare, dar și al (…)